Vor să se respecte legea! Ce mai sesizează constănțenii Avocatului Poporului

943
3
Vor să se respecte legea! Ce mai sesizează constănțenii Avocatului Poporului - fotofondavocatulpoporului-1485094926.jpg

Articole de la același autor

Abuzurile instituțiilor publice sunt binecunoscute în rândul constănțenilor. Mulți dintre noi ne-am confruntat cu situații în care am considerat că nu ne-au fost respectate drepturile și ne-am revoltat, însă foarte puțini am mers mai departe și am sesizat oficial organele de control. 


Cifrele pe anul 2016 ale instituției Avocatului Poporului arată că mai bine de 700 de oameni au trecut pragul Biroului teritorial Constanța, nemulțumiți de modul cum reacționează autoritățile publice locale din Constanța. Dintre aceștia, 277 de cetățeni au formulat petiții ce au îndeplinit condițiile legale care să permită experților biroului să inițieze procedurile legale de mediere și dialog între cetățeni și reprezentanții autorităților publice reclamate. 


"În urma examinării petițiilor primite, am efectuat demersuri în scris la autoritățile administrației publice reclamate pentru încălcarea drepturilor persoanelor fizice. Autoritățile publice în cauză sunt obligate prin lege să ia de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităților constatate și să informeze despre acestea instituția Avocatul Poporului. În cazul în care autoritatea administrației publice sau funcționarul public nu au înlăturat, în termen de 30 de zile de la data sesizării, ilegalitățile comise, ne-am adresat autorităților administrației publice ierarhic superioare (care sunt datoare să intervină și să comunice, în termen de cel mult 45 de zile, măsurile luate)", explică Felicia Nedea, expert coordo-nator al biroului teritorial Constanța. 


Cazul meningitei virale în școli 
De asemenea, instituția Avocatul Poporului a efectuat șapte anchete și a emis patru recomandări, prin care a sesizat autoritățile administrației publice asupra ilegalității actelor sau faptelor administrative. Mai mult decât atât, s-a autosesizat în șapte cazuri cu privire la încălcări ale drepturilor prevăzute de Constituție. Este vorba despre cazuri referitoare la calitatea apei potabile în județul Constanța, neplata la timp a indemnizațiilor asistenților persoanelor cu handicap, protecția elevilor în instituțiile de învățământ, prevenirea fenomenului de bullying în școli, amenajarea rampelor de acces pentru persoanele cu handicap în dreptul trecerilor de pietoni și intersecții, protecția copiilor și tinerilor în centrele de plasament și protecția copiilor în instituțiile de învățământ și unitățile sanitare împotriva meningitei virale. 


Tergiversări și răspunsuri netrimise 
De-a lungul lui 2016, cele mai frecvente drepturi încălcate de către autoritățile publice au fost neprimirea unui răspuns în termenul legal de 30 de zile (dreptul de petiționare), întârzierea recalculării pensiilor și/sau emiterea noilor decizii de pensie (dreptul la un nivel de trai decent), aplicarea impozitului pentru persoane îndreptățite la scutirea de impozite și taxe, sau neaplicarea dispozițiilor legale privind amnistia fiscală, refuzul eliberării titlurilor de proprietate, a diverselor adeverințe, autorizații sau avize (dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică), refuzul și chiar ignorarea totală de către unele primării de a pune în proprietate persoanele îndreptățite și tergiversarea eliberării titlului de proprietate (dreptul de proprietate privată). 


"Unele primării din județul Constanța nu trimit nici măcar un răspuns referitor la motivele tergiversării soluționării cererilor. Tergiversarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești de către unele primării au avut ca temei de drept art. 52 din Constituția României, referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică", mai precizează coordonatorul Biroului teritorial Constanța. 


Unde vă puteți adresa 
Potrivit dispozițiilor Legii nr.165/2013, hotărârile judecătorești pronunțate împotriva autorităților publice trebuie puse în executare de îndată ce rămân definitive și irevocabile, însă, în practică, de cele mai multe ori aceste prevederi sunt încălcate. 


"De interes pentru cetățeni este faptul că Legea nr. 165/2013 a fost modificată și completată în luna decembrie 2016 și, potrivit acestor modificări, Comisiile locale și județene de fond funciar au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2018", completează Felicia Nedea. 


Reamintim programul de audiențe, de luni până joi, între orele 9.00 și 16.00, și vineri, între orele 9.00 și 12.00, la sediu și în teritoriu o dată pe lună, la Primăria Medgidia și Cernavodă. Atenție, însă, Avocatul Poporului este doar un mediator între cetățeni și autoritățile publice, nu reprezintă cetățenii în instanța de judecată și nici nu pronunță hotărâri care să poată fi puse în executare. 


Comentează știrea

Cetatean nemultumit
23 ianuarie 2017
Av. Poporului

Am trecut si noi pe acolo, in legatura cu politia de la topraisar.

Dorel
23 ianuarie 2017
Care avocat ?

Ciorbea este o sluga. PUNCT.

Alt nemultumit
23 ianuarie 2017
scimbati retardatul

Nu mai pierdeti vremea cu dobitorul de Ciorbea daca nu sunteti membri PSD nu rezolvati nimic

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3535 secunde