Vine furtuna! Primăria Constanța face apel să nu lăsați mașinile sub pomi sau în dreptul gurilor de canalizare

1963
Vine furtuna! Primăria Constanța face apel să nu lăsați mașinile sub pomi sau în dreptul gurilor de canalizare - copacicazutifurtuna30-1501155420.jpg

Articole de la același autor

Primăria municipiului Constanța a convocat Comandamentul local pentru situații de urgență pentru a fi luate măsurile ce se impun în vederea prevenirii eventualelor situații nedorite. Avertizările Centrului Meteorologic Regional Dobrogea arată că în cursul nopții în municipiul Constanța cantitățile de apă ar putea depăși 25 de litri pe metru pătrat. Pe arii extinse vor fi averse și descărcări electrice, dar și condiții de grindină. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, cu viteze ce se vor încadra între 9 și 11 m/s. Temperaturile minime se vor încadra între 19 – 20 grade Celsius, iar cele maxime între 26 – 27 grade Celsius.

În acest sens, reprezentanții Serviciului Spații Verzi, din cadrul Primăriei vor fi pregătiți să intervină în cazul în care situația o va impune cu 4 echipe formate din alpiniști și țapinari. Reprezentanții Poliției Locale vor verifica în teren dacă este nevoie de intervenția lor și, dacă va fi cazul, vor ajuta la fluidizarea traficului. Totodată, 18 echipe (a câte 4 oameni fiecare) ale SC RAJA SA sunt pregătite pentru decolmatarea rigolelor de scurgere și a canalizărilor, dacă vor exista asemenea situații.

"Rugăm constănțenii să nu staționeze autovehiculele în dreptul gurilor de canalizare pentru a nu face dificilă intervenția utilajelor ori sub copaci sau crengi uscate pentru a preîntâmpina avarierea acestora. De asemenea, facem apel către constănțeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum și a imobilelor aflate în construcție, să se adăpostească în sediile diverselor instituții publice sau alte imobile care prezintă siguranță", anunță reprezentanții Primăriei Constanța.

În cazul în care apar probleme, le puteți semnala la numerele de telefon: 0241/55.00.55 - Dispecerat Primăria Municipiului Constanța, 0722.545.366 – Dispecerat Serviciul Administrare Spații Verzi, 0241/48.81.66 și 0241/48.81.08 - Dispecerat Serviciul Inspectorat Protecție Civilă, 0241/48.42.05 - Dispecerat Poliția Locală și 0241/924 - Dispecerat S.C. RAJA S.A.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1478 secunde