VINE CANICULA! Meteorologii ne avertizează: URMEAZĂ ZILE DE FOC și NOPȚI TROPICALE

1138
VINE CANICULA! Meteorologii ne avertizează: URMEAZĂ ZILE DE FOC și NOPȚI TROPICALE - cald-1501494833.jpg

Articole de la același autor

Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu puțin timp, o avertizare de caniculă, pentru zilele următoare, în întreaga țară și pe litoral.

Astfel, începând de mâine, valul de căldură se va extinde în majoritatea regiunilor, iar în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei, vremea va fi caniculară și disconfortul termic în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unități și, local, îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa, frecvent, între 35 și 37 de grade.

Pe 2 și 3 august, tot vestul țării va fi sub cod portocaliu de caniculă, iar în restul țării, inclusiv, județul Constanța va fi cod galben, cu disconfort termic accentuat.

Potrivit meteorologilor, de miercuri, valul de căldură se va intensifica și va cuprinde toată țara. Vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală se va situa în general peste pragul critic de 80 de unități, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade. În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade.

În rest, în nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade. Valul de căldură va persista și la sfârșitul săptămânii.

La Constanța, joi se vor atinge 30 de grade Celsius, iar vineri, sâmbătă și duminică vor fi 31 de grade. Însă și săptămâna viitoare se anunță la fel de fierbinte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.304 secunde