Vești bune de la RADET: Facturi mai mici pe luna ianuarie!

1294
11
Vești bune de la RADET: Facturi mai mici pe luna ianuarie! - vestibunedelaradet-1391701659.jpg

Articole de la același autor

După ce, în luna decembrie, constănțenii au avut de plătit facturi uriașe, pentru că RADET a adăugat facturilor curente o estimare a consumului până la sfârșitul anului 2013, în luna ianuarie, consumatorilor li se va scădea această sumă, astfel că facturile vor fi mai mici. 


Motivul pentru care facturile pe decembrie au fost mai mari decât se așteptau constănțenii este următorul: acestea au avut între 38 și 40 de zile de facturare, spun reprezentanții RADET. 
"Încercăm să lămurim problema facturării pe luna decembrie și luna ianuarie. Așa cum am mai spus, facturile care au fost făcute pe luna decembrie au între 38 și 40 de zile de facturare, pentru că am început citirile pe 19 decembrie, am adunat consumul și l-am împărțit la numărul de zile și am extrapolat astfel încât consumul să fie până la 31 decembrie.  Consumul pe luna ianuarie se va calcula astfel încât să fie scăzută suma estimată până la 31 decembrie, astfel că facturile constănțenilor vor fi mai mici. Consumul o să fie între 60% și 50% din factura din decembrie, funcție de data când s-a făcut citire în luna decembrie și în funcție de data când s-a făcut factura în ianuarie", a declarat managerul general al RADET Constanta, ing. Ilie Rachieru. 


Ajutoare transmise încă de la începutul lui decembrie 
În ceea ce îi privește pe consumatorii care primesc ajutor de încălzire de la bugetul de stat și de la bugetul local, reprezentanții RADET susțin că, încă de pe 8 decembrie, au fost întocmite dosarele. 
"În două-trei zile se face citirea, în alte două-trei zile facem producția, după care transmitem aceste producții la asociațiile de proprietari, iar ele au trei zile la dispoziție să împartă consumul care le-a fost repartizat conform citirii, conform aparatului de măsură, pe consumatorii care primesc ajutor de încălzire de la bugetul de stat și de la bugetul local. Transmit acest consum la RADET, iar noi facem facturarea. Facem dosarele pe care le înaintăm la Direcția Muncii ca să primim ajutoarele de la bugetul de stat și dosarele pe care le înaintăm la Consiliul Local pentru a primi ajutoarele de la bugetul local. Asta se întâmpla până în data de 8 decembrie, altfel, oamenii pierdeau bani. Nu ne-am permis acest lucru și a trebuit să facem treaba asta", mai susține managerul RADET. 


Cei debranșați nu vor mai avea facturi 0 
O problemă constatată din discuțiile cu asociațiile de proprietari este supra-facturarea sau împărțirea greșită a consumului la energia termică pe apartamente. 
"Am constatat că treaba asta se practică atât la blocurile care au repartitoare de cost, cât și la cei care nu au repartitoare de cost, dar acolo unde s-au produs debranșări legale sau ilegale. 30% din suprafața radiantă a unui bloc o reprezintă conductele, restul de 70 înseamnă suprafață de radiere a caloriferelor. În condițiile în care avem debranșări, obligația asociațiilor de proprietari este să calculeze cotă fixă la toată lumea, adică și la cei care s-au debranșat pentru că așa prevede și legea 325 care reglementează situația astfel: în momentul în care un apartament sau mai multe s-au debranșat, asociația are obligația să le calculeze cotă fixă până la data când nu o să mai fie eventual niciun consumator. 30% este cota minimă care trebuie calculată astfel încât cei care au rămas în sistemul de termoficare să plătească factura cum plăteau și înainte. Altfel, pe măsură ce se debranșează unul sau mai multe apartamente, consumul crește exponențial. De exemplu, la momentul când nu aveam pe nimeni debranșat într-un bloc, factura venea 1, 4 gigacalorii, în momentul când s-au debranșat mai multe apartamente, factura se dublează. Nu este normal ca omul să plătească pentru o instalație care este comună. O să calculăm un consum fix de 30% pe fiecare apartament acolo unde avem repartitoare de cost, iar cei care își închid caloriferele o să aibă acel consum fix și nu consum 0 cum aveau până acum. Iar cei care consumă la maxim, vor consuma cât consumau și înainte de a avea repartitoare. Dacă nu facem asta, vom avea plângeri că repartitoarele nu sunt bune", susține managerul. 


Debranșarea de la apă caldă, o nouă problemă 
O altă problemă semnalată de RADET este aceea a racordărilor la apa caldă. Mai exact, cei care s-au debranșat legal de la căldură nu s-au debranșat și de la racordul de apă caldă, astfel că ei continuă să consume apă caldă din sistemul centralizat, iar costurile să fie suportate de vecini. 
"La toate apartamentele care s-au debranșat de la RADET cu acte, noi am făcut numai debranșarea pentru încălzire. Cea pentru apă caldă nu s-a făcut și nu cred că asociațiile verifică dacă acei consumatori care nu mai sunt racordați la sistemul centralizat mai consumă sau nu apă caldă de la sistem. Din informațiile pe care le avem, sunt foarte mulți care consumă astfel apa, astfel încât între aparatul de măsură de la intrarea în bloc care îi aparține Radetului și suma aparatelor care sunt montate în apartamente există o diferență dublă", susține managerul. 


Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
robert
7 februarie 2014
vai de capul tau

decat sa te ocupi de hartuirea locatarilor in baza unei legi de rahat, mai bine fa-te nene administrator de bloc si lasa pe altul (nenumit politic) sa se ocupe de termoficarea orasului. acest individ nu are nicio viziune/solutie tehnica de redresare a RADET-ului si implicit de scadere a pretului la Gcal. daca asta este asa, imi imaginez "valoarea" directorasilor numiti politic din subordinea astuia.

Mihai
7 februarie 2014
grav

RADET ar trebui desfiintat iar cine ii sustine politic, sa fie demisi.

Pintea
7 februarie 2014
A fi hot a devenit o virtute

În calitatea sa de director general al RADET Constanța, inculpatul Rachieru Ilie și-a îndeplinit, cu știință, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, acceptând ca, pe parcursul derulării contractului, să fie livrate produse necorespunzătoare, ce nu îndeplineau criteriile minime stabilite prin caietul de sarcini. De asemenea, inculpatul Rachieru Ilie nu a renegociat prețul contractului conform clauzelor stabilite inițial, cauzând astfel un prejudiciu total în sumă de 4.931.880,05 RON (echivalentul a peste 1,3 milioane de euro). Suma reprezintă produsele necorespunzătoare calitativ, la care se adaugă suma de 142.442,72 RON cu care s-ar fi putut diminua cheltuielile bugetare ale instituției dacă Rachieru Ilie ar fi renegociat prețul contractului, întrucât contractul prevedea o reducere a acestor cheltuieli, iar inculpatul a ignorat voit această prevedere", conform DNA. In continuare lupul este sef la stana de oi.

ELENA
7 februarie 2014
DEMISIA

Acest furnizor sa-si dea urgent demisia.Ne-a gurat destul si prin lege,el nu are contract individual cu noi proprietarii,prin care sa ne dam cordul pentru tranzitarea si consevarea conductelor lui RACHERUPierderile din subsoluri NU INTRA IN SARCINA BENEFICIARULUI,CI FURNIZORULUI,CA SI APA CALDA CARE CURGE JUMATATE ORA RECE. BAI RACHERULE,DU-TE UNDE MERITI PENTRU CE AI FACUT CU NOI CONSTANTENII. APROPO,ACESTE SAPATURI CARE SE FAC ACUM IN FATA PUNCTELOR TERMICE,CE REPREZINTA,ACUM REZOLVI TU COMANDA TERMICA DE LA DISTANTA,CE NU AI FACUT IN 2005? CU BANII CUI FACI ACESTE REMEDIERI,DIN FACTURILE UMFLATE LA CALDURA,DIN BUZUNARELE CONSTANTENILOR.MAI PLECI IN EXCURSIE IN OLANDA SI GERMANIA,SAU UNDE ITI ESTE LOCUL?

Mihai
7 februarie 2014
Abuz

Ce face Radet-ul si toti ceilalti este un abuz datorat monopolului.In tara asta nu ai nici o sansa de izbanda cand toti mananca impreuna din buzunarele noastre.La fel procedau si marii operatori de telefonie pana knd UE le-a impus micsorarea tarifelor.cat de curand vezi auzi de procese ,poate si la CEDO impotriva acestor hoti.

ct
7 februarie 2014
RADET...

titlul aiurea... vesti bune vor fi cand vom plati acelasi pret cu bucurestiul pt gigacalorie, adica 170 lei ! sau cand va incepe construirea unui nou CET, modern,eficient....

eug
7 februarie 2014
tot prost ramai

pai dupa ce m-am chinuit ani de zile sa ma debransez sa scap de toate tevile din casa tot ce apartine de radet sa vi acum peste hotararea asociatiei de proprietari si sa ma taxezi 30% pe nimic mi se pare o nesimtire crasa ,dar nu am mira la radet constanta.Apropo respectati voi legile pt ca deocamdata voi sunteti cercetati penali si pe urma inventati situatii altora ....inculpatilor

Gigi
7 februarie 2014
Jeguri

Infractorul ala de Ilie Rachieru trebuie bagat cat mai repede la puscarie. Au nevoie de ingineri sa administreze sistemul central de incalzire de la Jilava.

neamt
7 februarie 2014
demisia

Va raciti gura si comentariile degeaba.greva fiscala este solutia.civilizat si legal.nu mai platiti impozitul, facturile la radet si nimic pina nu si da demisia mazare.si constantinescu.si veti vedea ca va fi efect domino.pastrati va banii pt utilitati in casa.dar nu la primarie.stiti ce putin va dura ca sa paralizam activitatea orasului? Pleaca mazare si ne revenim.dar din gura pe comentarii....e usor.rupeti odata pisica.nu vedeti ca penalii astia nu se dau dusi nici cu cite 10 dosare penale pe cap? Si nu vedeti ca fura din impozitele noastre? Simplu.tin banii la mine in casa si nu i dau drogatului.ii dau autoritatilor.dar dupa ce pleaca idiotii astia

@neamt
7 februarie 2014
Ai grija !

Pentru un comentariu asemanator eu am patit necazul.Seful meu m-a trimis la spalat veceuri timp de o saptamana pentru ca l-am facut de ras.Cuget Liber a blocat IP-ul nostru.Bineinteles ca masura asta a fost luata de regimul opresiv basist.Mazare nu se supara.

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6382 secunde