Vești bune. BANI MAI MULȚI DE LA GUVERN

257
1
Vești bune. BANI MAI MULȚI DE LA GUVERN - parlamentari13590203801363769585-1475681710.jpg

Articole de la același autor

Asociațiile și fundațiile din România care înființează și administrează unități de asistență socială vor avea nevoie de mai puține documente decât până acum, atunci când solicită subvenții de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. Guvernul a revizuit, totodată, condițiile de eligibilitate și criteriile de evaluare a cererilor de subvenții, pentru a încuraja dezvoltarea serviciilor sociale și, implicit, facilitarea accesului persoanelor aflate în situații de dificultate la servicii sociale.


Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, au fost modificate și completate în acest sens de către Guvern.


Noile reglementări elimină din dosarul de solicitare a subvenției mai multe documente, și anume, dovada personalității juridice, certificatul de acreditare și licența de funcționare, dovada situației juridice a sediului, autorizația sanitară de funcționare și raportul de activitate pe 12 luni. De asemenea, a fost devansată cu o lună data limită de depunere a documentației de solicitare a subvenției de la bugetul de stat, ultima zi lucrătoare a lunii septembrie, în loc de ultima zi lucrătoare a lunii octombrie, cum era prevăzut de normele metodologice în vigoare. Pentru anul 2017, termenul limită pentru depunerea documentației necesare rămâne 31 octombrie 2016. În acest mod, autoritățile abilitate vor avea mai mult timp la dispoziție pentru derularea procedurilor de evaluare și selecția cererilor de finanțare și vor putea analiza un număr mai mare de dosare.


Guvernul a clarificat prin acest act normativ și modul în care se stabilește cuantumul mediu lunar al subvenției pe beneficiar pentru situațiile în care serviciile sunt acordate complementar iar o persoană fizică beneficiază simultan de serviciile acordate de mai multe unități de asistență socială. Astfel, cuantumul cumulat al subvenției lunare pe persoană asistată nu poate depăși 175 lei pentru serviciile acordate în cadrul unui adăpost de noapte sau centru de zi, complementar/cumulat cu masa la cantina socială sau alte servicii de acordare a hranei. Pentru serviciile acordate prin unitatea de îngrijire la domiciliu complementar/cumulat cu masa la cantina socială, cuantumul cumulat al subvenției lunare pe persoană asistată nu poate depăși 120 lei. În cazul subvențiilor acordate din bugetul local, acest cuantum și tipurile de servicii sociale subvenționate se stabilesc prin hotărâre a consiliului local. Conform Legii nr. 34/1998, subvențiile se alocă de la bugetul de stat prin bugetul MMFPSPV, dacă asociația sau fundația selectată acordă servicii de asistență socială pentru persoane din mai multe județe, sau de la bugetul local, dacă aceste servicii sunt acordate pentru persoanele dintr-un singur județ.


În ceea ce privește condițiile de eligibilitate, principalele modificări constau în eliminarea obligativității de încadrare în liniile prioritare de subvenționare și eliminarea condiției de prestare a serviciilor sociale de cel puțin 12 luni. În acest mod, asociațiile și fundațiile pot participa la selecție după obținerea certificatului de acreditare și a licenței de funcționare pentru serviciile sociale.


Pe de altă parte, noile reglementări încurajează furnizorii de servicii sociale să atragă voluntari din categoria persoanelor vârstnice, prin menționarea în mod expres, în cererea de solicitare a subvenției, a contractelor de voluntariat încheiate cu persoane vârstnice, ceea ce va asigura o mai mare vizibilitate a acestei nișe de voluntariat și valorificarea potențialului său.


Comentează știrea

costica
6 octombrie 2016
Ai alături o echipă ambițioasă!

Câștiguri motivante pentru toți!euro din prima luna Preferi să suporți șefii?Fii un învingător!Informația este putere! Bani repede, ușor și comod!Pachet complet pentru câștiguri online! info la: pacurarucostica1963@gmail com http://bit.ly/29ypMJN COSTICATIO.BetterThanYouTube.com

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.7948 secunde