Stire online publicata Luni, 16 Ianuarie 2012.
Autor : Andreea PERHAIȚĂ
Ucenicii, angajații pentru care primiți bani de la stat
- Mai multe stiri online :
- ucenic •
- loc de munca •
- salariu •
- Constanța •
- Social
Tinerii care vor să învețe o meserie și în același timp să își câștige și existența se pot angaja ucenici. Ei pot primi cel puțin salariul minim pe economie, 700 de lei, iar angajatorii primesc facilități de la stat pentru că sprijină deprinderea unei meserii.
Potrivit noilor reglementări, care modifică și completează normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin HG nr. 234/2006, se urmărește obținerea unei calificări, pentru tinerii cu vârsta între 16 și 25 de ani, nevoiți să se adapteze unui context economic din ce în ce mai dificil.
Ucenicia la locul de muncă este soluția adoptată de Ministerul Muncii pentru adaptarea formării profesionale la nevoile reale ale angajatorilor, cât și unor nevoi economice și patrimoniale prin care se păstrează și se continuă anumite meserii tradiționale.
Contract de la un an la trei ani
Prin contractul de ucenicie, tinerii pot obține un loc de muncă cu o durată între un an și trei ani. Perioada de probă la care poate fi supus ucenicul nu poate fi mai mare de 30 de zile. Angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului o pregătire teoretică și practică sau numai pregătire practică. La finalul colaborării, angajatorul este obligat să înscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare și Certificare a Competențelor Profesionale, de unde acesta primește un atestat. Toate costurile de evaluare sunt suportate de angajator.
36 de luni pentru calificări de nivelul al treilea
Durata contractului de ucenicie la locul de muncă se stabilește în funcție de ocupația ori calificarea pentru care urmează să se pregătească ucenicul și de competențele dobândite anterior de către acesta, fără a putea fi mai mică de 12 luni, în cazul în care ucenicia se organizează pentru dobândirea unei calificări de nivel întâi, 24 luni pentru nivelul al doilea și 36 luni pentru nivelul al treilea.
Bani de la stat pentru fiecare ucenic
Salariul de bază lunar stabilit prin contractul de ucenicie la locul de muncă este cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 700 lei (pentru anul 2012).
Principalul avantaj pentru angajator este faptul că primește lunar o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă prevăzut de Legea nr. 76/2002 . În prezent acesta este în cuantum de 500 de lei. Prin urmare, angajatorul va primi 300 de lei lunar, pe durata contractului.
Nu mai e nevoie de autorizații speciale
Totodată, noile norme simplifică procedurile pentru angajatori. Dacă prin vechea legislație, exista obligația unor autorizații speciale la încheierea acestor contracte, precum și dovada atestatului în cazul maiștrilor de ucenicie, în prezent nu mai există obligația autorizării angajatorilor. În plus, coordonatorul ucenicului (fostul maistru) nu mai are obligația obținerii atestatului, fiind suficientă experiența profesională de minimum cinci ani în ocupația pentru care se organizează programul de ucenicie.
Ocupațiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de muncă sunt cele cuprinse în Clasificarea Ocupațiilor din România.
Potrivit noilor reglementări, care modifică și completează normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin HG nr. 234/2006, se urmărește obținerea unei calificări, pentru tinerii cu vârsta între 16 și 25 de ani, nevoiți să se adapteze unui context economic din ce în ce mai dificil.
Publicitate Online
Contract de la un an la trei ani
Prin contractul de ucenicie, tinerii pot obține un loc de muncă cu o durată între un an și trei ani. Perioada de probă la care poate fi supus ucenicul nu poate fi mai mare de 30 de zile. Angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului o pregătire teoretică și practică sau numai pregătire practică. La finalul colaborării, angajatorul este obligat să înscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare și Certificare a Competențelor Profesionale, de unde acesta primește un atestat. Toate costurile de evaluare sunt suportate de angajator.
36 de luni pentru calificări de nivelul al treilea
Durata contractului de ucenicie la locul de muncă se stabilește în funcție de ocupația ori calificarea pentru care urmează să se pregătească ucenicul și de competențele dobândite anterior de către acesta, fără a putea fi mai mică de 12 luni, în cazul în care ucenicia se organizează pentru dobândirea unei calificări de nivel întâi, 24 luni pentru nivelul al doilea și 36 luni pentru nivelul al treilea.
Bani de la stat pentru fiecare ucenic
Salariul de bază lunar stabilit prin contractul de ucenicie la locul de muncă este cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 700 lei (pentru anul 2012).
Principalul avantaj pentru angajator este faptul că primește lunar o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă prevăzut de Legea nr. 76/2002 . În prezent acesta este în cuantum de 500 de lei. Prin urmare, angajatorul va primi 300 de lei lunar, pe durata contractului.
Nu mai e nevoie de autorizații speciale
Totodată, noile norme simplifică procedurile pentru angajatori. Dacă prin vechea legislație, exista obligația unor autorizații speciale la încheierea acestor contracte, precum și dovada atestatului în cazul maiștrilor de ucenicie, în prezent nu mai există obligația autorizării angajatorilor. În plus, coordonatorul ucenicului (fostul maistru) nu mai are obligația obținerii atestatului, fiind suficientă experiența profesională de minimum cinci ani în ocupația pentru care se organizează programul de ucenicie.
Ocupațiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de muncă sunt cele cuprinse în Clasificarea Ocupațiilor din România.
Ultimele stiri din Social
- • Cartierul Viile Noi din Constanța, fără apă pentru cinci ore | stire online acum o ora
- • Milioane de tineri din toată lumea nu au un loc de muncă | stire online acum trei ore
- • Cum va fi vremea astăzi la Constanța | stire online acum trei ore
- • Echipele RAJA au lucrat toată noaptea la avaria din Ovidiu | stire online azi, ora 10:16
- • Publicarea rezultatelor preliminare ale Recensământului a fost amânată | stire online acum 5 minute
Stirile zilei de luni
16.01.2012Stiri din Eveniment
• "Noul Titanic" s-a scufundat în Marea Mediterană. 70 de români se aflau la bord
• Crime rezolvate cu gelatină alimentară
• Licean cu picioarele rupte după ce a căzut de pe acoperișul școlii
» Citeste stirile zilei din Eveniment
Stiri din Social
• Cum va fi vremea săptămâna aceasta, la Constanța
• Unde se pot angaja șomerii constănțeni
• Când încep să îmbătrânească românii
» Citeste stirile zilei din Social
Stiri din Actual
• Bill Gates a donat 28 de miliarde dolari în 5 ani, salvând 6 milioane de vieții
• Bilanțul victimelor naufragiului din Italia crește : 6 morți și 15 dispăruți
• Cutremur de 6,5 grade pe Richter, în largul Antarcticii
» Citeste stirile zilei din Actual
Stiri din Politică
• Mitingul de la Constanța: protest sau "petrecere" pesedistă?
• „Banii Mangaliei, cheltuiți pe pocnitorile de vară ale lui Tusac“
• Imagini de la protestul din fața Prefecturii din Constanța
» Citeste stirile zilei din Politică
Stiri din Sănătate
• Legume care pot înlocui carnea
• Începe grădinița. Cum îi ferim pe cei mici de microbii din colectivitate
• Ce produse alimentare ne înfometează
» Citeste stirile zilei din Sănătate
Stiri din Cetățenești
• Stăpânul sau sluga partenerului de viață?
• Cum știi că un câine este bolnav?
• Recunoști un atac cardiac? Știi să-l ajuți pe cel afectat?
» Citeste stirile zilei din Cetățenești
Stiri din Sport
• Meci inedit la FC Farul: rezervele i-au „încins“ pe titulari
• George Curcă s-a înțeles cu Farul
• CSV Tomis 2004 a câștigat fără emoții în deplasare cu CSM Sibiu
» Citeste stirile zilei din Sport
Stiri din Economie
• Criza a făcut ravagii la Constanța
• Rabla stă să înceapă. Iată de ce documente ai nevoie
• În atenția contribuabililor constănțeni!
» Citeste stirile zilei din Economie
Stiri din Cultură-Educație
• "Sunt pregătit pentru orice fel de postură. Nu pentru impostură"
• Au început înscrierile pentru master la SRI
• Cum s-a sărbătorit la Constanța ziua lui Eminescu
» Citeste stirile zilei din Cultură-Educație
Stiri din Diverse
• Cum prevenim constipația la copii
• Când mergem la oftalmolog cu cel mic
• Papaya îi ferește de răceală pe cei mici
» Citeste stirile zilei din Diverse
Top stiri din ultimele 7 zile
Cultură-Educație
16 ianuarie
3039 vizite, 50 comentarii
"Sunt pregătit pentru orice fel de postură. Nu pentru impostură"
16 ianuarie
3039 vizite, 50 comentarii"Sunt pregătit pentru orice fel de postură. Nu pentru impostură"
Politică
16 ianuarie
2416 vizite, 26 comentarii
Mitingul de la Constanța: protest sau "petrecere" pesedistă?
16 ianuarie
2416 vizite, 26 comentariiMitingul de la Constanța: protest sau "petrecere" pesedistă?



