Terapie pentru 30 de copii cu întârzieri de dezvoltare

126

Articole de la același autor

Un număr de 30 de copii cu întârzieri în dezvoltare au beneficiat gratuit de terapie în cadrul unui proiect cofinanțat printr-un grant din partea Elveției.


Elena Ungureanu, manager de proiect la Help Autism, a precizat vineri că s-au derulat servicii de logopedie, stimulare verbală, terapii, printre care cea comportamentală aplicată.


Ea a menționat că în cadrul proiectului "Campania de diagnostic precoce a întârzierilor în dezvoltare", implementat în perioada aprilie 2016 — aprilie 2017 de Help Autism, în parteneriat cu DGASPC sector 3, au fost evaluați psihologic 613 copii din creșele și grădinițele de pe raza sectorului, cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani. Dintre aceștia, 81 de copii au fost identificați cu întârzieri în dezvoltare, a menționat Ungureanu.


Potrivit acesteia, dintre cei 613 de copii evaluați, 12 au autism (1,95% din total). Incidența autismului în cadrul acestei campanii este de 1 la 51, a precizat Ungureanu.


Totodată, ea a spus că a fost realizat un ghid de bune practici, menit să asiste părinții în lungul drum al tratamentului, precum și o campanie de conștientizare a drepturilor copiilor cu întârziere în dezvoltare și a accesului acestora la servicii sociale.
Proiectul de diagnostic precoce a avut un buget de aproximativ 83.000 de CHF. 






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1177 secunde