Telverde la Ministerul Muncii

92
Telverde la Ministerul Muncii - telverdeministerulmuncii-1409066061.jpg

Articole de la același autor

Cetățenii pot suna gratuit la Ministerul Muncii pentru a sesiza diferite aspecte și nereguli. Ieri a fost lansată o linie telefonică TelVerde, apelabilă din orice rețea, la care se pot obține informații specifice. Este vorba despre numărul 0.800.86.86.22, disponibil de luni până vineri, între orele 9,00 și 22,00.

Linia a fost lansată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pentru un acces direct la informații legate de politici publice, pensii și asigurări sociale, asistență socială, protecția persoanelor cu dizabilități, protecția drepturilor lucrătorilor, protecția sănătății și securității în muncă, protecția drepturilor copilului, adopții și legislația muncii.

Scopul acestui serviciu este acela de a facilita accesului cetățenilor la informațiile din domeniul social, în vederea creșterii transparenței administrației publice și a creșterii încrederii cetățenilor, prin simplificarea barierelor administrative și prin reducerea timpului alocat furnizării acestor servicii. "Prin TelVerde, oamenii vor primi informația mult mai repede și vor ști unde să se adreseze pentru a-și rezolva o problemă sau alta. Este important să simplificăm accesul oamenilor la informațiile dorite", a declarat ministrul Rovana Plumb.

TelVerde este un serviciu telefonic gratuit și va funcționa utilizând o bază de date formată dintr-un set de întrebări frecvente și răspunsuri clare pentru fiecare domeniu în parte. Răspunsurile furnizate de către operatorii call-center-ului sunt elaborate de MMFPSPV și vor fi actualizate permanent în funcție de feed-back-ul primit din partea cetățenilor.

În cazul în care răspunsurile la întrebările formulate de public vor necesita un timp de consultare cu experți ai ministerului, solicitarea va fi transmisă electronic persoanelor abilitate din cadrul MMFPSPV și va fi soluționată conform procedurilor de comunicare aprobate.

Numai în anul 2013, MMFPSPV a primit aproape 40.000 de scrisori oficiale și petiții. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 27 August 2014
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Pagina a fost generata in 1.7411 secunde