Tătici pe post de mame! "Decât la muncă pe un salariu de mizerie, mai bine acasă cu copilul"

1777
Tătici pe post de mame!

Articole de la același autor

Numărul tăticilor care preferă să stea acasă în concediu de creștere a copilului crește pe zi ce trece în județul Constanța. Dacă în luna iunie 2016, doar 382 bărbați erau înregistrați în baza de date a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), în septembrie s-a ajuns la 427, iar în ianuarie 2017, la 489 persoane. La acest moment, deja, cifra taților care stau acasă cu copiii a sărit de 500.

Purtătorul de cuvânt al AJPIS, Mariana Fătu, a precizat că, dacă îndeplinește condiția celor 12 luni lucrate anterior nașterii copilului, orice bărbat poate beneficia de concediu și indemnizație de creștere a copilului până la un an sau doi ani, după preferința fiecăruia dintre ei.

Ca urmare, dacă soția acestuia nu lucrează și nu beneficiază de concediu de maternitate, se va stabili dacă tatăl poate intra în concediu de creștere și îngrijire copil imediat după nașterea acestuia sau dacă va trebui să aștepte 42 de zile prevăzute pentru lăuzie. Așadar, concediul se acordă începând cu data nașterii copilului, dacă cere-rea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată.

Trebuie precizat că, dacă mama nu lucrează și nu a lucrat deloc în cele 12 luni anterioare nașterii copilului, tatăl natural al copilului poate solicita concediu de creștere copil de la data nașterii copilului dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată.

În concluzie, tatăl poate beneficia de concediu și indemnizație pentru creștere copil de la data nașterii, iar în situația în care termenul de două luni este depășit, va beneficia de concediu și indemnizație pentru creștere copil de la data depunerii cererii.

Dacă el nu solicită concediul pentru creșterea copilului, atunci poate bene-ficia de stimulentul de inserție, care a ajuns la suma de 650 lei la acest moment.

v v v

Pe de altă parte, există bărbați care fac schimb de roluri cu mamele și rămân acasă, pentru că soțiile au salarii frumoase la serviciu și nu vor să renunțe la ele.

"Eu am vrut să rămân acasă cu fata, pentru că soția are un salariu mult mai mare decât mine și așa am discutat ce este mai bine pentru familie. Până la urmă, decât la muncă pe un salariu de mizerie, mai bine acasă cu copilul", ne-a declarat Alexandru T., proaspăt tătic.

Și Emil P. se află în concediu de creștere a copilului din aceleași motive.

"Mama lui Tibi, copilașul nostru, muncește pe un salariu care ne ajută foarte mult or, în aceste condiții, aceasta a fost soluția ideală. Nu spun că este ușor să cresc un copil de câteva luni, dar trebuie să mă descurc. Nu am încotro. Asta este viața. Dacă aș fi câștigat mai mulți bani la locul de muncă, aș fi lăsat-o pe ea să stea cu bebelușul", a spus bărbatul.

În situația celor doi se regăsesc alte câteva sute de bărbați.

v v v

În ceea ce privește indemnizația lunară pe care o mamă sau un tată o poate primi de la stat, aceasta se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut garantat în plată.

În prezent, indemnizația minimă este de 1.232 lei, iar aceasta poate fi pierdută dacă se face dovada că în perioada de concediu de creștere a copilului, într-un an calendaristic, o persoană a muncit și a obținut venituri de trei ori mai mari decât indemnizația minimă.

În cazul în care se întâmplă așa ceva, există chiar posibilitatea ca mămica sau tăticul respectiv să fie trași la răspundere inclusiv penal.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 01 Februarie 2017
Stire din Social : Bani mai mulți  pentru mămici
Pagina a fost generata in 0.7284 secunde