Spitalul Mangalia suferă din cauza personalului

184

Articole de la același autor

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile: Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Pediatrie. 


Ca urmare a deciziei dr. Lavinia Suciu, medic anestezist la Spitalul Municipal Mangalia (SMM), de a întrerupe de la 1 mai colaborarea cu unitatea medicală în urma promovării unui concurs la Spitalul Județean, conducerea SMM va face demersurile legale, necesare pentru scoaterea la concurs a unor posturi de medici pe specialitățile Anestezie și Pediatrie. 


"În urma plecării acestui medic, au rămas doar tre anesteziști, dintre care doar un medic este angajat permanent, iar ceilalți doi au contract de colaborare cu instituția noastră. Numărul minim de medici pentru înființarea liniei de gardă la Terapie Intensivă este de cinci medici anesteziști", a declarat directorul unității medicale, dr. Dan Lefter. Reprezentanții Spitalului Municipal Mangalia mai spun că în eventualitatea existenței liniei de gardă pe Terapie Intensivă, programul operator ar putea funcționa în regim non-stop. 


O altă problemă stringentă cu care se confruntă instituția spitalicească este lipsa de cereri din partea medicilor pediatri de a ocupa aceste posturi. "În prezent, linia de gardă la Pediatrie este deocamdată menținută prin eforturile susținute ale celor cinci medici care își desfășoară activitatea pe această secție. În cazul în care din indiferent ce motiv unul din ei nu va mai putea susține activitatea de gardă, existența acestei linii de gardă va fi pusă sub semnul întrebării. În ultimii doi ani și jumătate conducerea spitalului a făcut demersuri repetate pentru aducerea de noi medici pe cele două linii deficitare", a mai explicat managerul spitalului.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4189 secunde