Spitalul Județean a primit aparatură nouă. Donațiile vor continua și la toamnă

318
Spitalul Județean a primit aparatură nouă. Donațiile vor continua și la toamnă - aparatura-1498060172.jpg

Articole de la același autor

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a primit, ieri, din partea Rotary Cetatea Tomis, aparatură medicală și consumabile în valoare de 500.000 euro. Acestea au fost donate de către medicul Wolfgang Mickael Handrack, la inițiativa dr. Alexandra Lucia Crăciun.

"Donațiile de echipamente medicale vor merge pe secțiile Oftalmologie și ORL, dar Oftalmologia este, însă, beneficiarul nr. 1, primind și un microscop nou. Desigur, va mai trece ceva timp până când acestea vor fi puse în funcțiune, pentru că ele trebuie mai întâi verificate și certificate. Oricum, trebuie precizat că acesta este un început de drum în ceea ce privește donațiile. În toamnă, va mai exista o acțiune similară, dar de o mai mare anvergură", a declarat directorul SCJU, dr. Cătălin Grasa.

Reamintim că, până de curând, pe secția ORL nu puteau fi operate afecțiunile care țin de urechea medie, deoarece aici este vorba de un spațiu extrem de mic, iar microscopul este vechi. Desigur, cadrele medicale de aici folosesc, în continuare, acest microscop, dar nu pot face intervenții chirurgicale de amploare.

"Microscopul nostru este depășit. Acum se operează cu microscoape de ultimă generație, cu vizualizare direct pe ecran, nu ca acesta pe care îl avem noi în dotare", a declarat șeful secției ORL, dr. Dănuț Dincă.

v v v

Pe parcursul acestui an, Rotary Club Cetatea Tomis a derulat alte două proiecte prin care a donat echipamente medicale unităților din județ.

În luna februarie a acestui an, a dotat echipamente necesare recuperării copiilor cu afecțiuni ale coloanei vertebrale Sanatoriului Balnear Mangalia, în luna mai, a donat Sanatoriului Techirghiol aparatură necesară recuperării copiilor cu probleme neuro-psihomotorii. 

Astfel, între echipamentele donate se regăsește un sistem ultraperformant de imersiune în realitatea virtuală destinat reducerii timpului în procesul de recuperare neuropsihomotorie a copiilor. Acest sistem inovativ denumit NIRVANA este primul sistem pentru recuperarea pacienților cu afecțiuni neuro-motorii prin stimulare multisenzorială.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6415 secunde