Spectacol cu lumini și apă la fântâna arteziană din Parcul Gării

298
Spectacol cu lumini și apă la fântâna arteziană din Parcul Gării - fantanagara-1498393333.jpg

Articole de la același autor

Fântana arteziană de la Gară a fost repornită duminică seară, în acordurile fanfarei Muzica Apelor. Aceasta a fost reparată și modernizată de RAJA SA Constanța, în cadrul unui program care a cuprins reabilitarea tuturor fântânilor din municipiul Constanța.

"Elemente ale patrimoniului municipal, fântânile arteziene sunt un simbol al urbanismului și civilizației, oferind zonei în care sunt amplasate un aspect estetic și relaxant. În urmă cu aproximativ două luni, compania noastră a pus în funcțiune mai multe fântâni arteziene din municipiul Constanța. Aceste repere urbane au fost supuse unui amplu proces de reabilitare", explică purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.

Astfel, a fost refăcută hidroizolația, au fost reparate și înlocuite instalațiile electrice, pompele și automatizările, țâșnitorile, sistemele de alimentare cu apă și, bineînțeles, cișmelele. În plus, aceste obiective, unele pentru prima dată, altele după mulți ani au fost modernizate cu instalații de lumini care dau un spactacol aparte odată cu lăsarea serii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.465 secunde