"Se vor achiziționa 10.000 de doze de vaccin antirujeolic"

117

Articole de la același autor

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat că au fost identificate 10.000 de doze de vaccin antirujeolic care urmau să fie exportate, în prezent fiind declanșată procedura pentru achiziționarea acestora, notează agerpres.ro.

"În ceea ce privește rujeolicul, (...) pentru acest vaccin procedura (de achiziție — n.r.) s-a încheiat doar la începutul acestei săptămâni. (...) Am fost asigurat că (...), în primele 10 zile din luna mai, acest vaccin va intra în țară. De asemenea, am identificat un număr de 10.000 de doze care există deja în țară și care (...) urmau să plece la export intracomunitar. Aceste doze sunt blocate și am declanșat o procedură pentru a le achiziționa. Acestea probabil că vor ajunge primele", a declarat ministrul Bodog, la Palatul Victoria, după o întâlnire de lucru cu premierul Sorin Grindeanu.

Ministrul Sănătății a precizat că dozele de vaccin hexavalent și tetravalent au fost achiziționate.

"Vaccinul hexavalent (...) a fost distribuit în țară. Vaccinul tetravalent la fel. Probabil că încă nu au ajuns chiar în toate județele, dar (...) eu am semnat deja ordinul de distribuire în țară și urmează să mai sosească cantități. Deci, practic, se vor asigura toate cantitățile necesare la nivel național", a spus Bodog. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0373 secunde