Recomandări pentru angajatori pe vreme de caniculă

141
Recomandări pentru angajatori pe vreme de caniculă - recomandari2-1501854710.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Constanța avertizează angajatorii că dacă nu aplică măsurile prevăzute de Ordonanța de Urgență nr.99/2000, vor fi amendați cu sume cuprinse între 1.500 și 2.500 lei. 


Purtătorul de cuvânt al ITM, Florina Vișan a declarat că în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, care depășesc +37°C sau care corelate cu condiții de umiditate mare, ce pot fi echivalate cu acest nivel, angajatorii trebuie să asigure o serie de măsuri. Astfel, pentru ameliorarea condițiilor de muncă se recomandă reducerea intensității și ritmului activităților fizice, asigurarea ventilației la locurile de muncă, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer.


De asemenea, pentru menținerea stării de sănătate a angajaților se recomandă asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecție; asigurarea de dușuri.


Angajatorii care nu pot asigura condițiile prevăzute mai sus, dacă temperaturile extreme se mențin pe o perioadă de cel puțin două zile consecutive, vor lua, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, după caz, o serie de alte măsuri. Acestea se referă la reducerea duratei zilei de lucru, eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 și după ora 17,00. Apoi, se poate proceda la întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuității activității în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6533 secunde