RATC vrea să monteze camere de luat vederi în autobuze

1320
14
RATC vrea să monteze camere de luat vederi în autobuze - ratcstatiekaufland-1362497465.jpg
Luna martie aduce schimbări importante la Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța. Începând de luni, 4 martie, RATC are un nou director general, în persoana lui Ovidiu Tănase, președintele Consiliului de Administrație al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public și Privat Constanța (RAEDPP). 

Mandatul fostului director și președinte al CA al RATC, Dumitru Coi-ciu, s-a încheiat. Consiliul de Administrație l-a numit președinte pe Nicolae Fronescu, directorul Direcției Piețe, Târguri și Oboare din cadrul RAEDPP, iar director general pe Ovidiu Tănase. Fostul director Dumitru Coiciu rămâne în conducerea RATC, cu funcția de director de marketing.

Misiunea lui Ovidiu Tănase este una dintre cele mai grele, în condițiile în care este deja de notorietate că RATC are o situație financiară destul de dificilă.

"Avem ceva probleme cu banii, de aceea este nevoie de reducerea cheltuielilor și suplimentarea veniturilor. Însă am găsit și un lucru bun, autobuzele sunt în bună stare, aprovizionarea cu combustibil este în regulă, așa că nu vor fi probleme în ce privește asigurarea acestui serviciu", a declarat, pentru "Cuget Liber", noul director RATC.

Potrivit acestuia, în prezent, regia este implicată în mai multe procese cu Casa Județeană de Pensii, pentru recuperarea datoriilor privind decontarea abonamentelor veteranilor. Este vorba de peste 100 de miliarde de lei vechi, bani care ar ajuta regia să se mai pună pe picioare. Cu toate acestea, Ovidiu Tănase spune că nu vor fi modificări în ce privește organigrama RATC și nici scumpiri ale biletelor de transport în comun. Mai mult decât atât, are planuri de extindere a liniilor de transport și către zona metropolitană.

"Avem multe solicitări din partea primarilor pentru localitățile Năvodari, Ovidiu, Agigea, Cumpăna. Însă, legislația este foarte complexă și procedurile sunt de durată. Este nevoie de licențe, diferite autorizații, dar măcar demarăm, să vedem cum putem să ajungă autobuzele noastre și în localitățile respective", a mai adăugat șeful RATC.

Controlorii vor avea o atitudine mai puțin agresivă

În ce privește activitatea controlorilor, aceștia vor trebui să își schimbe comportamentul agresiv și să nu mai fie sperietorile călătorilor. De asemenea, vor fi montate camere de luat vederi în toate autobuzele. "Acestea au dublu rol: în primul rând, putem să supraveghem angajații noștri, în al doilea rând, ar putea duce la reducerea infracționalității. Pe un ecran se vor vedea imagini din autobuz și poate astfel hoților le va fi mai frică să acționeze. În plus, îi vor ajuta pe polițiști să îi recunoască pe infractori", a explicat Ovidiu Tănase.

Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Un fleac
6 martie 2013
SRL

o firma x tr bsa faca profit ? a cui o fi ? se stie.....

Alex
6 martie 2013
Daca prostia doare...

Pt nr.2: UAUUUUUU "anvelopele statiilor nu sunt folosite" Domnul savant a descoperit ca statiile au anvelope, dar din pacate nu sunt si folosite. Ca sa ma intelegi: "alea de spui matale de ele este ALVEOLE"

adevar graieste
6 martie 2013
poate se va vedea cum controlorii ii evita pe tigani

an avut ,parte de aceste scene in autobuz, atunci cand controlorii foarte zelosii ii terminau pe cei care nu aveau biletele stantate la linie,insa atunci cand nimereau tigani se faceau ca nu ii vad, eu le-am spus ca le arat biletul doar atunci cand il controleaza si pe tiganul de langa mine, si ea a spus ca este caz social,nu stiu cum a aflat ca nu i-a cerut nici un act doveditor, asa ca frica fata de tigani si zelul nejustificat fata de ceilalti poate se va domoli,poate vom fi tratati egal,macar

fabi
6 martie 2013
pentru constantean sofer

Noi o sa oprim in alveole in momentul cand soferii de turisme or sa respecte legea. Cati soferi stiu ca in momentul cand un sofer de autobuz pune semnal stanga , cel din spate este obligat sa il lase sa iasa ? Probabil multi ca dumneata . iar daca nu crezi ia decretul citestel sau mai simplu te duci la un politist de la rutiera si intrebi , nimic mai simplu. MULTUMESC

ion
6 martie 2013
Cum functioneaza aceasta societate?

Poate noua conducere o sa vada ca 43, 43C si 43M merg lipite. Numai 2 statii difera. La piata tomis 3 se intalnesc toate si merg lipite pana la gara. De la gara pleaca 43 in acelasi timp cu 43C/43M si merg lipite pana la Brotacei.La nici un stop nu se despart. De asemenea daca o sa stea cineva in statie, de exemplu la Republica, o sa observe ca va trece un 43, apoi vor trece doua masini de 5, la distanta, doua masini de 4, doua masini de 40, doua masini de 48, binenteles nu lipite ci la distanta de cateva minute, apoi vor veni si 43cu 43C/M lipite. Chiar nu se vede acest lucru? Chiar nu intereseaza pe nimeni si se plang apoi ca aceasta societate nu merge bine. Programarea si cronometrarea autobuzelor nu exista????

Miruna
6 martie 2013
dar camere video pe strazi cand puneti,mazaricilor si porcusorilor?

cred ca la pastele cailor;))

elena
6 martie 2013
Cum functioneaza aceasta societate?

Autobuzele 42 circula din 15 in 15 minute, pe cand autobuzele 43, 43M si 43C circula din 5 in 5 minute aproape goale. De ce nu se desfiinteaza rutele 43C si 43M si sa se faca o ruta si pentru Carrefor si pentru Maritimo catre Gara. Nu cred ca sunt necesare atatea autobuze 43. Sau sa puna si autobuze 42 pe ruta Carrefour-Maritimo-Poarta 1. Dimineata si dupa amiaza autobuzele 42, si nu numai, sunt arhipline.

un sofer
6 martie 2013
dar despre salarii ?

de ce nu sa pomenit nimic de salarii stie cineva ce salarii au soferii de la ratc ? dar acel microbuz ce cauta in fata autobuzului? circula legal ?

calator
7 martie 2013
Conducerea?

Soferii nu au timp sa se uite cat sunt de pline sau goale autobuzele lor, pt ca aproape non stop vorbesc la telefon. De asta inchid si deschid usile aiurea, exact cand da sa urce sau sa coboare cineva.

alt calator
7 martie 2013
Ne aude cineva?

Camere de vederi sa se monteze in toate statiile de autobuz ca sa vada organele in drept cine a coborat din autobuz cand un pensionar da sa coboare si incepe sa tipe ca i s-a furat portofelul sau actele in acel autobuz. E usor, nu?? Cine nu vrea acest lucru??

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5124 secunde