Mocirlă și disperare pe ulițele din Palazu Mare:

"Plătim impozite la fel de mari ca în centrul Constanței!"

4319
7

Articole de la același autor

• Locuitorii cartierului constănțean se plâng că trăiesc ca la țară • Primăria dă semne că se apucă de treabă, dar… mai durează


Deși oficial Palazu Mare este și a fost dintotdeauna o zonă ce aparține de Constanța, ani la rândul autoritățile locale au ignorat problemele locuitorilor și l-au considerat doar un cartier mai sărac al municipiului. De ceva timp încoace, pe măsură ce zona s-a dezvoltat cu noi și noi proprietari de terenuri care și-au construit case și vile cochete, iar populația a crescut, problemele s-au acutizat și vocile nemulțumiților au început să se facă auzite.


Furnizorii de utilități au văzut destul de repede potențialul zonei și au realizat rețele de apă, gaze, electricitate, ajutând la dezvoltarea cartierului, însă autoritățile locale au pus întotdeauna pe primul plan alte și alte zone, considerând că locuitorii din Palazu Mare mai pot să aștepte. Așa se face că oamenii de acolo încă nu au lumină pe stradă, merg cu cizmele de cauciuc în picioare la fiecare ploaie mai zdravănă, merg cu transport în comun privat, pentru că regia locală are o singură linie cu prea puține autobuze.


"Plătim impozite la fel de mari ca în centrul Constanței!"
Cei care stau mai în centru sunt mai norocoși. Acolo străzile au fost cândva pietruite și unele dintre ele au fost asfaltate recent, după ce s-au terminat lucrările la rețeaua de canalizare și la rețeaua de gaze. Sunt însă alte zeci de străzi unde, din cauza noroaielor, nu se poate intra cu mașina mică, pentru că riscă să rămână împotmoliți.


"Locuim în Palazu Mare. Toți locuitorii acestui cartier vă invităm să vedeți pentru ce drumuri plătim impozite la fel de mari ca în centrul Constanței. Toți vecinii au făcut nenumărate sesizări la Primărie, au fost în audiențe, dar fără niciun rezultat. Pe aceste drumuri nu poate ajunge nici ambulanța, nu pot ajunge nici pompierii, în caz de urgențe", ni s-a adresat, recent, o cititoare, spunându-și disperarea în numele tuturor locuitorilor din Palazu Mare. Femeia cere primarului interimar să-și întoarcă privirea și către această zonă și să ia măsuri pentru a le ușura traiul.


"Ne chinuim zi de zi, ne rupem mașinile și ne distrugem încălțările pe ulițele acestui cartier cu vile de lux. Este drept că noi am ales să ne mutăm aici, dar pe vremea aceea primăria promitea că asfaltează toate străzile, că ne pune stâlpi de iluminat, ne face trotuare. Dar nu a făcut nimic din toate acestea. Au apucat să asfalteze numai câteva străzi, mai în centru, pentru că era o perioadă electorală, apoi nu s-a mai făcut nimic. Suntem mocirliți până în gât. Să vedeți cum se chinuiesc lucrătorii de la firma de salubrizare când vin o dată pe săptămână să ia gunoaiele. Pe unele străzi nici nu pot să intre, pentru că riscă să rămână cu mașina împotmolită. Merg muncitorii și cară tomberoanele. Este groaznic!", ne-a povestit și Mihaela V., o altă locuitoare a zonei.


Primăria asfaltează cu… planuri și studii de fezabilitate 
Situația din cartierul Palazu Mare este deja binecunoscută la nivelul autorităților locale. Cu toate acestea, măsurile sunt extrem de întârziate și timide. Primele demersuri au fost pornite în 2015, când a fost demarat un amplu proiect cu finanțare europeană, pentru reabilitarea și modernizarea iluminatului public în unele localități ale zonei metropolitane din Constanța. 


Aici este inclus și cartierul Palazu Mare. Proiectul este încă în derulare și potrivit directorului de programe din cadrul Primăriei Constanța, Ani Merlă, data estimată a finalizării este 30 iunie 2016. Inițial, lucrările trebuia să fie gata în 2015, însă proiectul a început cu întârziere de câteva luni, iar aceasta nu a putut fi recuperată.


De asemenea, pe 28 decembrie 2015, Primăria Constanța a emis mai multe certificate de urbanism pentru elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru câteva străzi din Palazu Mare. Este vorba despre strada Alexandru Sahia, strada Măcinului, strada Gospodăriei și strada Liviu Rebreanu. Tot pe 28 decembrie, a fost emis certificatul de urbanism pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru "Modernizare străzi din cartierele Compozitorilor, Baba Novac, Palazu Mare și Veterani - municipiul Constanța" - strada Lucian Blaga, Palazu Mare, iar pe 31 decembrie, a fost emis un alt certificat de urbanism pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru strada Geor-ge Topârceanu.


Așadar, Primăria Constanța dă semne că se apucă de treabă, însă este evident că procedurile sunt de durată. Numai elaborarea studiului de fezabilitate are termen de execuție doi ani, așa că lucrările efective ar putea începe abia în 2018.


Comentează știrea

adevar
8 februarie 2016
adevar

Nu lai platit din munca ta ai sechestrat straine ce te plangi

fani
8 februarie 2016
Palazu

Treaba cu stalpii nou montati pe partea opusa celorlalti pe o asa zisa "strada "(fara carosabil si fara trotuare ) spune TOTUL despre tembelism sau mai rau, despre furtul banului public !

borat
8 februarie 2016
hm

Asa este foarte adevarat. Este peste tot la fel. In Eforie Sud pe parte cu lacul am constuit case in care aveam pe certificatul de urbanism trecute utilitatile: apa, canalizare, curent si asta acum 10 ani. Am tras singuri utilitatile am pietruit singuri strada iar acum vin cu apa si canalizarea si au stricat totul. Nu am vazut pe nimeni de la primarie sa vina pe la noi dar ce este cel mai important avem taxa de infrumusetare si un impozit pe o casa de locuit de 15 mil. ROL Tot mai speram in mai bine dar gasim cate un plic in cutia postala prin care suntem somati sa ne amenajam si ingrijim gradina dar pe strada si in toata statiunea sunt buruienile cat casa.

nu merita
8 februarie 2016
asa e in Romania

sa construiesti in zone in dezvoltare. Daca ai bani de o bucata de pamant in buricul targului bine, daca nu te chinui si-ti cheltui punga si nervii.

europeanu
8 februarie 2016
Hotii din primarie

bai nu mai stergeti comentaqriile !!! Chiar daca stergeti ani merla tot o hoata e la fel ca mazare si porcul betiv.

palazu mare
8 februarie 2016
mincinosii

suntem satui de vorbele lor si de promisiuni desarte vrem sa vina primarul Fagadau pe strada IULIU MANIU si sa isi bage masina in noroaiele de pe strada noastra si sa coboare si el la el acasa cu noroiul dupa el apoi sa vada cum este cand noi stam zilnic cu noioiul in casa pe haine pe incaltaminte si pe strada .S a vada si dansul cum ne chiunui si toti platim taxe si suntem cu toti dezamagiti de conditile strazi trebuie sa asfalteze si palazu mare nu doar la alegeri asfalteaza doua strazi si alea fara trotuoare si dupa cateva zile sa se duca dracului asfaltul lui de pomina

Nicusor
9 februarie 2016
Palazu Mare

Locuiesc in acest cartier si sunt de acord cu cele spuse in articol.In ceea ce priveste transportul am sunat la RATC si au spus ca nu e rentabila ruta.Intreb ruta 3 R e rentabila ca merge cu 3 călători in cursul zilei si seara gol.Acela poate si in weekend sa circule la 20 min pe când 3 Palazu nu...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5989 secunde