Pacienții arși vor fi tratați la Constanța?
Articole de la același autor
Ne lăsăm istoria să moară! Bazilica paleo-creștină din Constanța, veche de 1700 de ani, în paragină
07 Iulie 2017
Paralizați de la aerul condiționat. "Am fața deformată, nu știu dacă o să mai arăt vreodată normal!"
18 August 2017
În condițiile în care încă nu avem în județul Constanța condițiile necesare pentru a trata bolnavii cu arsuri grave, aceștia sunt trimiși în continuare, tot la București. Cu toate acestea, a precizat șeful secției de Chirurgie Plastică și Arși din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Bogdan Caraban au deja promisiuni de la conducerea unității sanitare că vor primi o dotare minim necesară pentru organizarea unei unități de arși, atât de necesară în județul Constanța.
"Ca și până acum, arsurile mari se trimit la București, conform protocolului național, pentru că înființarea unui centru ar însemna o investiție imensă, o clădire sau cel puțin o secție separată. Desigur, unitatea în discuție va avea niște dotări minime pe care le putem atinge la acest moment, iar aici vor fi tratați pacienți arși cu gravitate mică și medie. Important este să reușim să izolăm acest compartiment, astfel încât ei să fie tratați în condiții cât mai bune", a declarat, pentru "Cuget Liber", medicul. Acesta a precizat că unitatea va avea în jur de șase paturi.
"Din fericire pentru pacienți, arsurile în ultimii doi-trei ani sunt pe o pantă descendentă. Cred că oamenii sunt poate mai atenți la locurile de muncă", a adăugat dr. Caraban.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 15 Iulie 2017
Sâmbătă, 25 Februarie 2017
Miercuri, 08 Februarie 2017
Sâmbătă, 14 Ianuarie 2017
Joi, 05 Ianuarie 2017
Sâmbătă, 19 Noiembrie 2016
Marţi, 08 Noiembrie 2016
Luni, 07 Noiembrie 2016
Miercuri, 03 Iunie 2015
Sâmbătă, 04 Aprilie 2015