Operatorii de plaje trebui să fie mai responsabili cu privire la monitorizarea apei de îmbăiere

4675
Operatorii de plaje trebui să fie mai responsabili cu privire la monitorizarea apei de îmbăiere - 7ce623a5609ebde34b950c94b148251e.jpg

Articole de la același autor

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța va demara, la jumătatea lunii mai, acțiunea de monitorizare a calității apei de îmbăiere pentru sezonul estival 2010. Vineri, conducerea instituției a organizat o dezbatere publică pentru consultarea instituțiilor publice, a organizațiilor non-guvernamentale și a celor interesați, cu privire la organizarea monitorizării.
Principala temă abordată a vizat numărul punctelor de recoltare a apei de mare de pe litoralul românesc. În 2008, primul an în care valorile privind calitatea apei de îmbăiere au fost transmise Comisiei Europene, au fost stabilite 48 de puncte de recoltare, în funcție de numărul sectoarelor de plajă, aceleași puncte fiind păstrate și în 2009. Participanții la dezbaterea publică au căzut de acord că sunt prea multe puncte de recoltare (șase în Năvodari, nouă în Mamaia, și între una și patru în celelalte stațiuni) și au propus reducerea lor, propunere ce va fi transmisă Institutului Național de Igienă și Sănătate Publică.
Este puțin probabil însă ca recomandarea să fie pusă în aplicare, dat fiind că ar trebui justificată în fața Comisiei Europene. Iar principalul argument, invocat de participanții la dezbatere, a fost cel economic. Costurile recoltării și analizarea probelor de apă de îmbăiere ar trebui să fie suportate de "utilizatorii de plaje" (termen care îl înlocuiește, începând din acest an, în actele Apelor Române, pe cel de "operatori de plaje"), dar puțini sunt cei care încheie contracte cu DSP și achită facturile. În cele mai multe cazuri, direcția sanitară este cea care suportă costurile monitorizării. Potrivit Luizei Căruceru, medic Igiena Mediului în cadrul DSP, monitorizarea unui punct de recoltare costă aproximativ 2.000 de lei, pe întreaga durată a sezonului estival.

Panourile de informare vor fi grija operatorilor
O altă problemă ridicată a fost cea a panourilor de informare a publicului, prin care turiștii află date despre calitatea apei de îmbăiere și a temperaturii. Potrivit legislației, după cum a subliniat Camelia Pulbere, reprezentant Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ABADL), obligația montării și îngrijirii de panourile cu pricina revine utilizatorilor de plaje. În anii precedenți, ABADL s-a ocupat ca panourile să existe și să fie actualizate, zilnic. "Instituția
nu-și mai poate permite să suporte cheltuiala, confecționarea panourilor, afișarea datelor. Din acest an, se vor ocupa utilizatorii de plaje, exact cum prevede legislația", a afirmat Camelia Pulbere. În ultimii doi ani, au fost montate 35 de panouri pe plaje. Rămâne de văzut câte vor fi montate în sezonul estival 2010.
La dezbare nu a fost prezent niciun utilizator de plajă. De altfel, licitațiile pentru închirierea plajelor sunt încă în desfășurare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4535 secunde