O treime din pasagerii de pe trenuri circulă fără bilet

172
1
O treime din pasagerii de pe trenuri circulă fără bilet - calatoritren-1488286074.jpg

Articole de la același autor

539 de pasageri din 1.550 de verificați pe cinci trenuri, în cursul zilei de astăzi, au fost găsiți fără bilet. Controalele au fost organizate de CFR Călători împreună cu Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române.


În urma controlului, 153 pasageri au plătit preț similar celui de la casa de bilete, iar alți 386 de călători au fost nevoiți să achite bilete la tarif de taxare în tren.


CFR Călători a verificat cinci trenuri care circulau pe rutele Fetești – București Obor, București Obor – Constanța, Fetești – București Obor, Constanța – București Obor și Constanța – București Obor.


Compania recomandă celor care călătoresc frecvent cu trenul, să folosească abonamentul CFR . "Conform reglementărilor în vigoare, pasagerii care urcă din punctele de oprire unde nu sunt case de bilete au obligația de a se prezenta imediat după urcarea în tren la personalul feroviar pentru a-și cumpăra bilete, la un tarif similar celui de la casa de bilete", se arată în comunicatul transmis de CFR Călători.


Compania a mai anunțat că acțiunile de control se vor derula și în perioada următoare, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic.


Potrivit CFR Călători, pentru un călător care refuză achitarea biletului de taxare în tren, se întocmește un proces verbal de contravenție (PVC) conform HG 203/1994, a cărui valoare se compune din: amendă contravențională, care este cuprinsă între 250-400 lei, tariful de transport (bilet taxare în tren) pentru distanța aferentă, tarif suplimentar în valoare de 300 lei și speze poștale și tarif de identificare în valoare de 30,8 lei.






Comentează știrea

Serban
5 martie 2017
Ipocrizie

e f simplu de rezolvat ; acelasi sistem ca la imbarcarea in avion Nu ai bilet nu intri pe peron si mai departe in tren Se practica in toate tarile civilizate....da , am gresit , in tarile civilizate....

Articole pe aceeași temă

Luni, 27 Februarie 2017
Stire din Social : CFR controlează călătorii
Pagina a fost generata in 0.4477 secunde