Mangalia se înverzește în acest week-end

230
Mangalia se înverzește în acest week-end - campanieplantarecopacimangalia-1447441272.jpg

Articole de la același autor

Zeci de voluntari din Mangalia vor participa sâmbătă la o amplă acțiune de plantare de copaci. Activitatea este organizată de Primăria Mangalia și se desfășoară în mai multe zone ale orașului.


Autoritățile locale doresc să marcheze astfel Ziua Dobrogei, sărbătorită în data de 14 noiembrie, odată cu împlinirea a 137 de ani de la unirea Dobrogei cu România. "În următoarele două - trei săptămâni, vom planta peste 300 de arbori, în zonele deficitare în privința vegetației. Sunt diverse specii, printre care mesteacăn, salcâm, platan, frasin, arțar și tei. Plantarea de copaci se înscrie în proiectul general al municipalității de reamenajare a spațiilor verzi din Mangalia. Până acum, am eliminat vegetația uscată, am plantat gazon și am instalat sisteme de irigații. După plantarea de copaci, vom veni cu plante perene, în funcție de recomandările specialiștilor", a explicat primarul Radu Cristian. El a precizat că acțiunea din data de 14 noiembrie va demara în zona Tosca, de pe strada Rozelor, începând cu ora 11. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5738 secunde