Mai multe zone din Constanța, fără curent electric

318
Mai multe zone  din Constanța,  fără curent electric - curent-1485096363.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii care locuiesc în zona Faleză Nord și cei din zona Gară vor fi lipsiți de curent electric, săptămâna aceasta, timp de câteva ore. 


Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC Enel Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, săptămâna aceasta, în timpul lucrărilor. 


Astfel, pentru că luni și marți, 23 și 24 ianuarie, sunt declarate zile nelucrătoare, lucrările la rețelele electrice au fost amânate pentru cea de-a doua parte a săptămâni. Miercuri, 25 ianuarie, în Constanța, între orele 8 și 16, vor fi afectați consumatorii din zona Uni-versității "Ovidius", de pe bulevardul Mamaia nr. 151 - 155, strada Vasile Lucaciu nr. 1, întrerupere totală. De asemenea, în același interval, vor fi întreruperi pe bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 39, blocul L22, scările A și B, întrerupere totală. 


În restul județului, vineri, între orele 8 și 16, se va opri curentul în localitatea Agigea, pe străzile Sudului și Portului, întrerupere totală.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8074 secunde