Lucrările RAJA din Constanța, finalizate. Străzile și trotuarele sunt readuse la starea inițială

241
2

Articole de la același autor

Peste 67 de milioane de euro din fonduri europene au intrat, în ultimele luni, în rețelele de apă și canalizare din Constanța. RAJA a atras, într-un singur proiect, acești bani pentru reabilitarea sistemelor de utilități cu apă din municipiu. Lucrările sunt finalizate, în mare parte și pe multe porțiuni deja s-a repus asfaltul la locul lui. 
"Oamenii trebuie să înțeleagă că, înainte să fie bine, trebuie să fie și rău. Încă nu s-a inventat conducta de canalizare și apă wireless. Tocmai de aceea a fost nevoie să se facă atât de multe intervenții în trotuar și carosabil", a explicat directorul general al RAJA, Felix Stroe. 
Potrivit acestuia, lucrările efectuate de RAJA s-au încheiat, șanțurile au fost acoperite și gropile reparate. 
"La această oră, am notificat Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Județean și Prefectura Constanța, că niciun centimetru pătrat din trama stradală a municipiului Constanța nu este în deranj din cauza RAJA. Noi am asfaltat, am repus asfaltul și am readus trama la stadiul inițial. Mai sunt câteva străzi în cartierele periferice care nu erau asfaltate și noi le-am adus la stadiul de pietruire, așa cum erau înainte de intervenție", a spus șeful RAJA. 
În ceea ce privește intervențiile curente pentru avarii, sunt în lucru 28 de intervenții în carosabil și 26 în trotuare. Acestea vor fi finalizate până în cursul acestei după-amiezi.


Comentează știrea

gabriela
18 aprilie 2014
asfaltari

in centrul constantei strazile arata ca dupa cutremur(gropi pietris aruncat in nestire): zona cuza voda- mihai viteazu arata ca dupa bombardament

Ana
18 aprilie 2014
asfaltari

In Tomis Nord nu au refacut covorul asfaltic, ci au astupat cu pietris, inclusiv in parcari. Verificati!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 18 Aprilie 2014
Stire din Social : De ce nu scade prețul la apă
Joi, 17 Aprilie 2014
Stire din Social : Ce program  au casieriile RAJA
Miercuri, 09 Aprilie 2014
Stire din Social : Eforie Sud rămâne fără apă rece
Pagina a fost generata in 1.1338 secunde