La noapte, se oprește apa rece în cartierul Baba Novac

309
La noapte, se oprește apa rece în cartierul Baba Novac - lanoapteseopreste-1478016430.jpg

Articole de la același autor

Pentru remedierea unei defecțiuni la una din vanele de pe conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 1.000 mm, din municipiul Constanța, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile la noapte, în intervalul orar 1.00 - 3.30. 


Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din zona comercială de pe bulevardul Aurel Vlaicu - Real, Black Sea, Metro I și Triton, zona blocurilor de la BM 1 la BM 21 de pe strada Baba Novac și zona delimitată de bulevardul Aurel Vlaicu - străzile Baba Novac - Soveja - Izvor - aleea Cerbului - strada B. Șt. Delavrancea și Cimitirul Municipal. Abonații din cartierul Compozitori vor avea apă cu presiuni reduse în intervalul menționat. 


"Ne cerem scuze față de constănțenii care vor suferi de lipsa apei potabile și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți abonații afectați de această oprire să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", explică purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5245 secunde