Înființarea Colegiului Național al Moașelor din România, tot mai aproape

136
Înființarea Colegiului Național al Moașelor din România, tot mai aproape - moase-1493221805.jpg

Articole de la același autor

Proiectul de lege privind exercitarea profesiei de moașă, precum și înființarea Colegiului Național al Moașelor din România au fost prezentate și analizate astăzi, la conferința "Accesul moașei la îmbunătățirea sănătății materno-infantile", organizată de Asociația Moașelor Independente (AMI), cu sprijinul Agenției Naționale de Management a Calității în Sănătate – ANMCS.

Potrivit ANMCS, creșterea prezenței și importanței moașelor în sistemul sanitar, o soluție sustenabilă financiar și eficientă pentru îmbunătățirea sănătății mamei și copilului nou-născut, este esențială în ridicarea nivelului calității îngrijirii materno-fetale, în mediul urban, dar mai ales la sate. Astfel, în scopul de a sprijini sănătatea mamei și copilului în România, statul trebuie să armonizeze legislația cu privire la exercitarea profesiei de moașă cu reglementările Uniunii Europene în domeniu, în contextul în care indicii de sănătate materno-infantilă ne plasează la coada Europei, cu o rată a mortalității infantile de 9,8 la mie, iar numărul de cezariene ne plasează în top 3. În acest timp, aproximativ 1000 de moașe licențiate sunt neintegrate adecvat sau sunt ținute în afara sistemului de sănătate. Potrivit legislației europene, o moașă trebuie să acopere toată aria de servicii de îngrijire a femeii sănătoase de vârstă fertilă, de la contracepție la sarcină și pregătirea pentru naștere, îngrijire post-partum, asistență în alăptare, screening pentru cancere din aria ginecologică, dar și identificarea femeilor cu risc crescut pentru diverse patologii.

Conferința "Accesul moașei la îmbunătățirea sănătății materno-infantile", care s-a desfășurat la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, a reunit specialiști în sănătatea mamei și copilului, decidenți politici și ONG-uri. În cadrul dezbaterii, moașele Irina Popescu și Melania Tudose (AMI) și-au prezentat argumentele cu privire la armonizarea legislației pentru implicarea a cât mai multe moașe în procesul nașterii. "Înființarea Colegiului Național al Moașelor din România ca organizație profesională și de reglementare a profesiei de moașă este soluția necesară și legală pentru implementarea și dezvoltarea profesiei de moașă și în România și alinierea la standardele europene. Un ordin separat ar permite concentrarea efectivă pe implementarea și dezvoltarea profesiei de moașă și pe integrarea rapidă și eficientă după modelul european, ceea ce va duce la reducerea cheltuielilor prin prevenție adecvată pe parcursul sarcinii, scăderea medicalizării excesive și a complicațiilor la naștere determinate de atitudinile intervenționale practicate excesiv actualmente în acest domeniu." Susține Irina Popescu, Vicepreședinte AMI.

Despre construirea cadrului legal au discutat deputatul PNL Roberta Anastase, președintele Comisiei de Sănătate și Familie a Camerei Deputaților, Florin Buicu, și Dr. Petru Armean, specialist în cadrul Ministerului Sănătății. Modele de practică pentru îmbunătățirea sănătății materno-infantile au oferit Președintele Colegiul Regal al Moașelor din Marea Britanie, Lesley Page, și cercetătorul și expertul international Dr. Sandra Morano, medic Obstetrică-Ginecologie. Cu privire la responsabilitatea moașei în îmbunătățirea sănătății materno-fetale, au prezentat de asemenea concluzii doamna Nicoleta Manu de la ANMCS, și șeful secției Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Constanța, prof. dr. Vlad Tica.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0868 secunde