În ce condiții pot deveni tinerii constănțeni ucenici și ce avantaje au

264

Articole de la același autor

Și anul acesta, tinerii cu vârsta între 16 și 25 de ani, care au reușit sau nu să termine diverse forme de învățământ și nu au calificare pentru domeniul în care piața muncii oferă șanse de angajare, pot opta să devină parte din programele de ucenicie. 


În acest fel, au precizat reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Constanța, ei pot avea un loc de muncă stabil pe o perioadă cuprinsă între 12 și 36 de luni, un salariu, precum și șansa unei calificări. 


În plus, tinerii care aleg să devină ucenici obțin calificare la locul de muncă, iar angajatorii beneficiază de subvenții. Potrivit legislației în vigoare, poate deveni ucenic orice tânăr cu vârsta între 16 și 25 de ani, care nu deține o calificare pentru ocupația în care se organizează ucenicia la locul de muncă. 


O șansă în acest sens o au și adolescenții care au 15 ani împliniți, dacă părinții lor își exprimă acordul. Odată incluși în programul de ucenicie, acești tineri au obligația de a se forma profesional în scopul obținerii certificatului de competențe profesionale, precum și de a participa la procesul de evaluare și de a urma tot procedeul necesar obținerii acestui certificat.  


Ucenicia la locul de muncă reprezintă un fel de formare profesională care se realizează în baza unui contract de muncă de tip particular, respectiv contractul de ucenicie. În ceea ce privește salariul ucenicilor, acesta va fi cel puțin egal cu leafa minimă brută pe țară, pentru un program de opt ore zilnic, respectiv 40 de ore săptămânal. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.9786 secunde