Galerie foto / Ministrul Transporturilor, în vizită pe Podul Agigea. Ce l-a nemulțumit pe Răzvan Cuc
1156
Articole de la același autor
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc se află, în aceste momente, pe Podul Agigea, pentru a inspecta lucrările de reparații care au fost, în sfârșit, finalizate.
Acesta a declarat că își cere scuze față de toți cei care au avut de suferit din cauză că reabilitarea a durat atât de mult, în condițiile în care putea fi terminată încă de anul trecut.
Întrebat dacă există o persoană care să fie trasă la răspundere pentru faptul că lucrările începute în 2011 s-au întins pe ani buni, acesta a spus că ceilalți miniștri trebuie întrebați, el fiind de doar 4 luni în funcție. De asemenea, șeful de la Transporturi a mai spus că reparațiile care au fost făcute au un termen de garanție de 24 de luni.
Mai mult, Răzvan Cuc le-a povestit celor prezenți că zilele trecute a efectuat o vizită inopinată la Constanța, cu scopul de a observa cum se desfășoară lucrările pe pod, iar nemulțumirea sa a fost mare, întrucât pe pod nu se lucra.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 13 Mai 2017
Luni, 06 Martie 2017
Vineri, 26 Mai 2017
Marţi, 23 Mai 2017
Joi, 04 Mai 2017
Miercuri, 03 Mai 2017
Joi, 27 Aprilie 2017
Miercuri, 01 Martie 2017
Joi, 16 Februarie 2017