Firmele de pază și protecție, reclamate constant la ITM Constanța

535
Firmele de pază și protecție, reclamate constant la ITM Constanța - firme-1475775906.jpg

Articole de la același autor

Firmele de pază și protecție constănțene se află în continuare în topul celor mai reclamate la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Angajații susțin că patronii nu le dau banii la timp și că, de cele mai multe ori, sunt puși în situația de a apela la ITM pentru a putea intra în posesia drepturilor salariale ce li se cuvin. 


"Când m-am angajat la ei, mi-a fost încheiat un contract de muncă pe opt ore, dar ulterior am aflat că șefii l-au modificat și că acesta era valabil pentru doar două ore pe zi și nu așa cum am stabilit de la bun început. Mai mult decât atât, banii pe ultima lună lucrată nu i-am mai primit", ne-a declarat un fost salariat. 


Un alt angajat ne-a spus că, în afară de neplata drepturilor salariale, s-a confruntat cu o altă problemă: nu își putea lua libere nici măcar o dată la zece zile. "De obicei, turele mele erau de 24 cu 48, dar munceam mult mai mult, iar atunci când ai o casă și o familie nu este deloc ușor să faci față ritmului. În plus, nu este prima dată când se întâmplă așa ceva și trebuie să vă spun că, de cele mai multe ori, cine a plecat de aici și-a luat banii doar reclamându-i la ITM", a precizat L.S. Angajatul mai spune că dorește nu numai banii care îi revin, dar și sporurile de noapte și vechimea pentru orele de muncă prestate. 


Reprezentanții ITM susțin că se confruntă cu astfel de reclamații în mod frecvent. 


Minori angajați ilegal 
Numai luna trecută, au fost înregistrate 170 de sesizări și 1.233 de la începutul anului și până în prezent, cu 22 mai puține comparativ cu perioada similară a anului trecut. În general, salariații reclamă neplata drepturilor salariale, a orelor suplimentare, a sporurilor sau plata aferentă concediilor de odihnă. În plus, patronii sunt acuzați de neeliberarea adeverințelor pentru medic, dar și de faptul că nu le acordă angajaților concediile medicale sau bonurile de masă stipulate în contractele de muncă. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) și-a făcut bilanțul pe anul acesta. Astfel, din ianuarie 2016 și până în prezent, reprezentanții ITM au desfășurat acțiuni de control în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei și au depistat 704 persoane care lucrau la negru. 


Corpul de control Relații de Muncă a verificat, în perioada ianuarie-septembrie, un număr de 3.138 agenți economici, din care 465 au fost sancționați. De asemenea, au fost aplicate un număr de 560 sancțiuni contravenționale, din care 455 amenzi, în valoare de 4.420.500 lei. 


În același timp, au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța 26 de propuneri de cercetare penală, din care 20 de angajatori, cu un număr total de 236 persoane care lucrau fără forme legale de angajare sau cu muncă nedeclarată. Pe lângă aceștia, alți șase angajatori au fost depistați că încălcau regimul de muncă al minorilor, urmând a se stabili dacă sunt întrunite prevederile privind încadrarea în muncă a unui minor, cu nerespectarea condițiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activități cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor. 


Potrivit reprezentanților ITM, acest lucru constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5657 secunde