Dramele copiilor "căpșunarilor": "Ajung la abandon școlar, la izolare, la depresie"

622
1
Dramele copiilor

Articole de la același autor

Drama copiilor lăsați în grija rudelor de părinții care au ales să plece în străinătate pentru un trai mai bun se adâncește tot mai mult. Aproximativ 4.000 de copii constănțeni au rămas, numai la finele lui 2013, în grija bunicilor, a mătușilor sau a statului, după ce părinții lor au ales să muncească peste hotare. 


Deși au sprijinul bunicilor, al fraților mai mari sau al rudelor apropiate, 4.000 de copii cu vârste între 1 an și 17 ani, duc dorul părinților plecați "afară", la muncă.  Potrivit statisticilor Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului din Constanța, în ultimul trimestru al lui 2013, în aproape 700 de familii, ambii părinți și-au lăsat copiii în țară și în peste 2.000 de cazuri unul dintre părinți a plecat. Situația este extrem de greu de suportat, spun psihologii, care avertizează asupra consecințelor pe care le are "ruptura" dintre părinte și copil.
"Chiar dacă un copil este lăsat în grija bunicilor, acesta simte foarte puternic sentimentul de abandon, de neglijare. De altfel, relația dintre părinți și copil, față de cea dintre bunici sau rude și copil este extrem de diferită. Părinții sunt primele persoane din viața unui copil care pot impune un set de valori și de reguli după care acesta se poate ghida. În schimb, bunicii devin hiperprotectivi și asta pentru că se gândesc la faptul că trebuie să fie mult mai atenți, nefiind propriul copil. 
Odată schimbate regulile, se schimbă și prioritățile copilului, acesta ajunând de multe ori la abandon școlar, la izolare, la depresie. Să nu uităm că toate acele «pachete» primite de la părinți sunt doar niște recompense materiale și nu înlocuiesc suportul și afecțiunea de care copiii au nevoie. 
La fel de important este și aspectul vârstei copilului. Un adolescent trece mult mai greu peste despărțirea de părinți decât un copil de 4-5 ani. Asta pentru că, el este mult mai conștient de situație decât un copil și pentru că este deja obișnuit cu o anumită conduită și o stare de fapt a familiei", a explicat, pentru Cuget Liber, psihoterapeutul Cristina Gemănaru. 


Părinții, obligați de lege să își declare plecarea
Potrivit reprezentanților DGASPC Constanța, părinții sunt obligați să meargă la primăria de care aparțin și să își declare intenția de a lăsa copiii în grija rudelor cu 40 de zile înainte de data plecării. Mai mult decât atât, ei sunt obligați să declare în grija cui lasă copiii și care este durata de timp în care vor lipsi.
"Ultimele statistici realizate pe ultimul semestru al lui 2013 arată că marea majoritate a copiilor care au părinți plecați la muncă în străinătate au rămas în grija bunicilor sau a rudelor apropiate și mult mai puțini în plasament. Asta pentru că impactul social și psihologic este diminuat câtă vreme copilul rămâne în familia lărgită", a declarat, pentru Cuget Liber, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța, Roxana Onea. 
Din totalul celor rămași acasă, fără părinți, 2.045 sunt băieți și 1.876 sunt fete, majoritatea în pragul adolescenței și pentru care conceptul de familie "normală" aproape că nu mai există. De aceea, nu sunt puține cazurile în care renunță la școală și încep să muncească pe unde pot, trăind cu speranța că pot să își scape familia de sărăcie și că își pot aduce părinții acasă.


Comentează știrea

http://forum.zeload.com/viewtopic.php?f=46&t=1128205
6 iunie 2014
http://forum.zeload.com/viewtopic.php?f=46&t=1128205

Stiri Social : Dramele copiilor "căpșunarilor": "Ajung la abandon școlar, la izolare, la depresie" | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online http://forum.zeload.com/viewtopic.php?f=46&t=1128205 http://forum.zeload.com/viewtopic.php?f=46&t=1128205

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 19 Martie 2014
Stire din Eveniment : Copil de cinci ani, lovit de mașină
Vineri, 28 Februarie 2014
Stire din Cetățenești : De ce e periculoasă bruscarea copiilor
Miercuri, 22 Ianuarie 2014
Stire din Cetățenești : "Copilul meu crește cam repede!"
Sâmbătă, 18 Ianuarie 2014
Stire din Diverse : Cum reacționezi  la fricile micuțului
Pagina a fost generata in 0.4282 secunde