Din iubire pentru Dobrogea. Un nou concept turistic pe litoral: există și altceva de văzut decât plaja și marea

1807
1
Din iubire pentru Dobrogea. Un nou concept turistic pe litoral: există și altceva de văzut decât plaja și marea - dobrogea-1497790256.jpg
Cei mai mulți turiști vin pe litoral pentru mare și plaje, însă există multe alte lucruri frumoase în zonă, ce nu trebuie ratate. În premieră la Constanța, mediul de afaceri și societatea civilă au inițiat un proiect cooperativ, cu finanțare privată, prin care operatori ai lanțului de valoare a turismului își deschid facilitățile din sudul, centrul și nordul Dobrogei, participând la Tour-X, un proiect care își propune să atragă cât mai mulți turiști de pe litoral, către cetățile, cramele și munții de corali, mănăstirile și tradițiile interetnice ale sud-estului României.

Organizația nonguvernamentală Inomar Cluster s-a lansat anul trecut în iulie pe piața regională de turism, susținând că atunci când procesul dezvoltării unei regiuni sau sector de activitate este condus de către autorități publice, acesta eșuează invariabil. Trebuie să fie un proces condus de sectorul privat în alianță cu societatea civilă, mediul academic și comunitatea în general.

Țăranii Dobrogeni, parte a proiectului Tour-X, din iubire pentru Dobrogea, au răspuns prompt invitației Asociației Inomar Cluster de a dezvolta acest concept al turismului de experiență ca alternativă la o formă pasivă de turism care încă se întâmplă pe litoralul românesc. Orice turist cazat în hotelurile de pe litoralul românesc ar dori să petreacă o zi în Deltă, să meargă la o degustare de vinuri, într-o gospodărie tradițională sau într-o excursie în munții Măcinului.

Astfel, organizarea acestor excursii în Dobrogea Continentală este mai mult o chestiune de responsabilitate față de generozitatea acestor locuri unice prin lecția toleranței și conviețuirii etnice, diversității biosferei, frumuseții plajelor și rodniciei pământurilor. Compania LitoralulRomanesc.Ro, condusă de Ionuț Nedea a avut viziunea inițială a unei alianțe strategice orientată spre turism experiențial și spre inovarea soluțiilor necesare rezolvării unor situații critice ale litoralului.

"Dobrogea este verde și frumoasă din aprilie până în octombrie…"

"Este evident că avem probleme mult mai grave, infrastructura, forța de muncă, investițiile, portul. Gândiți-vă, însă, cum poate contribui turismul la o mai bună și eficientă implicare în rezolvarea acestor probleme. Turiștii sunt ambasadorii unei regiuni, iar atracțiile intens vizitate sunt cele mai bune sisteme de dezvoltare a infrastructurilor, a ocupării forței de muncă și a accelerării investițiilor. Pe litoral este cald două luni… Dobrogea este verde, frumoasă și poate fi vizitată din aprilie până în octombrie. Noi am decis să o prezentăm prin experiențe și să ne aliem acestui obiectiv într-o alianță a cărei viziune este Dobrogea în Top 10 al Destinațiilor Inedite din Europa", este de părere Enache Stănică, președintele Asociației Inomar Cluster.

Din păcate, toate aceste lucruri nu se pot întâmpla peste noapte, dar este timpul să înceapă deja demersurile. "Ne dorim să creștem câteva generații de antreprenori bine pregătiți. De anul acesta, universitățile constănțene își propun să se poziționeze mult mai aproape de business-ul local, în turism, transporturi, agricultură și IT. Aceasta se poate întâmpla numai prin acțiuni comune, colaborative. Organizații mai mari sau mai mici precum CCINA, INOMAR, Țăranii Dobrogeni au înțeles că trebuie să se deconecteze de la aparatele de reanimare ale autorităților publice și să încerce să se dezvolte în parteneriate strategice bazate pe complementaritate și sprijin reciproc", explică și Costin Șorici, lector univ. dr. la Facultatea de Științe Economice a Universității "Ovidius" Constanța.

Comentează știrea

Liviu Burebista
19 iunie 2017
ONG-urile pacostea Romaniei

Am distrus Dobrogea maritima, acum haide-ti cu mic cu mare sa distrugem si Dobrogea continentala. Si cine poate sa faca asta, daca autoritatile au esuat? Pai avem ONG-uri, finantate din afara , ca sa se distruga tot ce este bun si curat in Romania.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1677 secunde