De ce sunt nocive băuturile energizante

103

Articole de la același autor

Consumul a 900 de grame de băuturi energizante este asociat cu posibile modificări nocive ale tensiunii și ale pulsului care le depășesc pe cele constatate în urma aportului de cofeină, potrivit unui nou studiu citat de Reuters.


Pe piață există peste 500 de tipuri de băuturi energizante, iar popularitatea lor din ce în ce mai mare a dus la o creștere semnificativă a pacienților la unitățile de primiri urgențe ale spitalelor. Producătorii și amatorii de astfel de produse pretind că acestea sunt la fel de sigure ca și cofeina, însă nu există suficiente dovezi care să susțină acest lucru, mai arată sursa citată.
Un consum de cofeină în doze de până la 400 de miligrame (circa cinci cești cu cafea) este considerată în general sigură de către Agenția pentru Alimente și Medicamente (Food and Drug Administration — FDA) a Statelor Unite. Deși, în general, băuturile energizante conțin cofeină, puține lucruri se cunosc despre siguranța unora dintre ingredientele asociate, notează o echipă de oameni de știință într-un studiu publicat în ''Journal of the American Heart Association''.


Pentru a observa ce efecte au aceste substanțe, cercetătorii au comparat schimbările la nivelul corpului a 18 persoane sănătoase după ce au o consumat o băutură energizantă obișnuită — cu 320 mg de cofeină (cantitatea din circa patru cești cu cafea), 113 grame zahăr, mai multe vitamine B și o combinație de taurină și alte ingrediente — și o alta având aceeași cantitate de cofeină, dar fără celelalte ingrediente. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.84 secunde