"De-a arhitectura în orașul meu!". Expoziție de machete de prin Constanța

388

Articole de la același autor

Asociația De-a Arhitectura a provocat 200 elevi din șapte clase primare din județul Constanța să realizeze machete pentru un oraș imaginar, activitate prin care aceștia pot aplica cunoștințele și deprinderile dobândite în cadrul cursului "De-a arhitectura în orașul meu 2014 - 2015". Expoziția machetelor va marca finalizarea opționalului și se va desfășura în săptămâna dedicată Zilei Internaționale a Copilului. Una dintre surprizele din cadrul acestui vernisaj constă în posibilitatea oferită copiilor vizitatori de a picta cu mâinile un perete complet alb, realizat din blocuri de zidărie Ytong.

"Arhitectura îi ajută pe copii să-și dezvolte spiritul de observație, creativitatea, simțul spațial și cultura vizuală. De asemenea, în timpul unui an școlar copiii învață să comunice și să lucreze în echipă. Elevii sunt foarte implicați la aceste cursuri, iar lucrările realizate de ei sunt o dovadă a talentului acestora", a declarat Corina Croitoru, membru fondator "De-a arhitectura".

Expoziția se va deschide publicului larg, pe 3 iunie, începând cu ora 16, în centrul comercial Maritimo. Alături de elevii Școlii Gimnaziale nr. 29 ,,Mihai Viteazul" din Constanța vor participa elevii Școlii Gimnaziale nr. 39 ,,Nicolae Tonitza", precum și elevii Școlii Gimnaziale nr.1 ,,George Enescu", din Năvodari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2014 secunde