Cum va fi vremea săptămâna aceasta, la Constanța

271
Cum va fi vremea săptămâna aceasta, la Constanța - cumvafivremea-1429449936.jpg

Articole de la același autor

Când credeam că am scăpat de capriciile primăverii și ne putem bucura, în sfârșit, de vreme frumoasă, meteorologii vin cu vești proaste. Ne așteaptă câteva zile de instabilitate și mult mai reci decât săptămâna trecută.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de răcire a vremii, precipitații mixte, intensificări ale vântului și brumă, în întreaga țară. Până miercuri seară, la munte și, trecător, în nordul și centrul țării, precipitațiile, în general slabe cantitativ, vor fi mixte.

Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de peste 55 - 65 de km pe oră, iar pe crestele montane înalte vor fi rafale de peste 80 - 90 de km pe oră. În cursul nopților și al dimineților, se va produce brumă, local în regiunile nordice și centrale, precum și în zona subcarpatică și, izolat, în restul teritoriului.

La Constanța, astăzi, cerul este parțial înnorat și vântul suflă cu putere, dinspre vest. Maxima termică va atinge 15 grade Celsius. La noapte, rafalele se vor mai domoli, dar va fi în continuare înnorat. Termometrele vor indica minimum 3 grade.

Mâine, sunt așteptate averse, însoțite de intensificări ale vântului, și valorile termice vor fi cuprinse între 1 și 12 grade. Miercuri și joi, va fi din nou vreme instabilă, cu temperaturi între 2 și 13 grade, dar de vineri se anunță mai mult senin și începe să se încălzească. Vom avea până la 17 grade, cu vânt moderat, dinspre sud. Week-end-ul se anunță însorit și călduros, mai ales duminică, când vor avea chiar și 21 de grade în termometre. Însă, precipitațiile revin săptămâna viitoare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 19 Aprilie 2015
Stire din Social : ANM. Cum va fi vremea, azi, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.5364 secunde