Cum va fi vremea mâine, la Constanța

349
Cum va fi vremea mâine, la Constanța - vremeparctabacarie-1413901515.jpg

Articole de la același autor

Mâine, în vestul și sud-vestul țării, cerul va fi noros, va ploua pe arii restrânse, mai ales după orele amiezii, iar, în cursul nopții, cantitățile de apă vor depăși, local, 20 de litri pe metru pătrat. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara și noapte, când vor fi ploi slabe, pe spații restrânse.
Vântul va avea intensificări în zona montană, local și temporar, în regiunile vestice și pe arii restrânse în rest. Regimul termice va fi caracterizat în mare parte din țară de valori mai ridicate decât cele obișnuite în ultima decadă a lunii octombrie, exceptând nordul extrem al Moldovei, dar în special Banatul, unde răcirea vremii va fi semnificativă. Astfel, se vor înregistra temperaturi maxime între 14 și 24 de grade, local mai scăzute în banat și minime între 2 și 4 grade în dealurile de Vest și 15 grade pe litoral. În primele ore ale zilei va fi, izolat, ceață. Vremea este încă destul de caldă, pe litoral. însă spre sfârșitul săptămânii va deveni ploioasă și deosebit de rece.
La Constanța, cerul va fi senin, vântul va sufla slab până la moderat, dinspre sud-vest, iar maxima termică va atinge 23 de grade Celsius. Peste noapte, se vor aduna câțiva nori și vântul se va mai înteți. Termometrele vor indica minimum 13 grade. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 19 Octombrie 2014
Stire din Social : ANM. Cum va fi vremea azi, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.4886 secunde