Cum va arăta PROMENADA MODERNIZATĂ din MAMAIA. Galerie foto

5249
44

Articole de la același autor

Turiștii care vor veni la vară la mare aproape că nu vor mai recunoaște stațiunea Mamaia. Aceasta a intrat într-un amplu proces de modernizare și, la începutul sezonului estival, va avea o față complet nouă. Va aduce mai mult cu una din vestitele stațiuni din Brazilia și din ce în ce mai puțin cu bătrâna Mamaie. 


Vor fi construite cele patru pasarele deasupra șoselei, va fi reabilitată toată promenada, vor fi refăcute piațetele de la Perla și Cazino, iar plajele vor fi iluminate ca ziua. În cursul zilei de ieri, primarul Radu Mazăre a inaugurat lucrările de modernizare a promenadei. Este vorba despre o investiție de peste zece milioane de euro, cu fonduri ne-rambursabile de la Uniunea Europeană.


 "Refacem coloana vertebrală a stațiunii Mamaia, cea pe care am început să o modernizăm acum zece ani, dar cu bani puțini. De data aceasta, standardele sunt foarte ridicate. Vor fi reabilitate toată promenada, de la sud până la nord, aleea principală din Satul de Vacanță și piațetele Perla și Cazino", a anunțat primarul Constanței. 


Lucrările sunt realizate în cadrul proiectului "Promenadă turistică Mamaia", finanțat prin Programul Operațional Regional. Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă modernizarea și reamenajarea promenadei turistice din municipiul Constanța - zona Sat Vacanță (cuprinsă între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și bulevardul Mamaia) și stațiunea Mamaia - zona cuprinsă între Piațeta Perla - Hotel Malibu și complex hotelier Bicaz. 


Sambadrom de Mamaia 


"Toată promenada va fi amenajată pentru trafic pietonal și pe anumite porțiuni cu acces auto. Va oferi un spațiu de defilare pentru carnaval, pentru că va fi luminată ca la samba-drom. Va oferi maximă vizibilitate carelor alegorice. Acestea vor intra prin piațeta Perla și vor ajunge la piațeta Cazino, unde va fi și o scenă. Iluminatul stradal pe care îl avea promenada nu era la înălțimea carelor alegorice. Acum se va vedea în integralitate spectacolul, pe tot traseul și în piațete. Primăria Constanța va avea și ea carul ei propriu. Vor veni și invitați de seamă, oameni celebri din diverse domenii, sport, muzică și politică, dacă vor avea curaj", a adăugat primarul Mazăre. Acesta a mai spus că pe trei sectoare mari de plaje din Mamaia, care vor aco-peri aproximativ jumătate din suprafața de nisip, va fi montat iluminat public. "Vor fi niște stâlpi înalți, luminați frumos, va fi spectaculos. Dacă se va dovedi benefic și le va plăcea turiștilor, în anul următor vom face și pe celelalte plaje", a completat edilul.


Pistă pentru bicicliști 


În piațeta Perla va fi realizată o scenă simplă, în aer liber, și vor fi amplasate spații cu pietriș, bazine cu apă, pavaje pietonale noi, dar și o pistă pentru bicicliști. Actualul bazin cu apă, supradimensionat și cu probleme structurale, va fi demolat, în locul său realizându-se fântâni arteziene la nivelul pavimentului. În dreptul scenei, se va amenaja un spațiu cu aglomerare de băncuțe.

Ulterior, mergând spre centrul stațiunii, se va circula tot pe un singur sens, ca și în prezent, iar parcările vor fi resistematizate, pe partea către plajă se va parca în spic, iar pe partea cu hotelurile se va parca în lung. Astfel, se obțin 402 locuri de parcare. 


Parcări în spic și arbori noi 


Mai departe, în zona spațiilor comerciale, vor fi montate dale de granit. Ajungând la Piațeta Cazino, considerată emblematică pentru Prome-nada Mamaia, se va păstra impor-tanța istorică și economică a zonei. Se va schimba tot pavimentul, cu unul de o calitate superioară și model geometric simplu, vor fi amplasate băn-cuțe și se va realiza o scenă acoperită, în formă de amfiteatru.

De la punctul de sosire al telegon-dolei, spre Hotelul Iaki, se va păstra tronsonul rutier, tot pe sens unic, cu parcări în spic pe dreapta și pe stânga, cu un total de 433 de locuri de parcare. Actualele spații verzi vor fi înlocuite cu 70 de arbori.
 

Fântâni arteziene și băncuțe de relaxare 


Spre Hotelul Rex se va interveni numai la nivelul pavimentului, va fi montat mobilier urban și vor fi plantați copaci. De asemenea, vor fi amena-jate trei fântâni arteziene la nivelul pavimentului. Dincolo de Hotelul Rex, în fața căruia se va amenaja încă o piațetă, se va înlătura complet accesul auto și vor fi puse băncuțe de relaxare. Aproape 80 la sută din lucrări vor fi finalizate până la începerea sezonului estival 2014. Restul vor fi terminate în toamna lui 2014, după ce se va încheia vacanța.



Comentează știrea

44 comentarii. Pagina 1 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 ...5 
un curios
8 noiembrie 2013
OPRIȚI-L PE MAZĂRE

a cui este MAMAIA și de ce face băiatul ăsta ce vrea el acolo? Pentru bani și atât.

constantean
8 noiembrie 2013
mamaia

Mamaia este a noastra si baiatul asta este primar. Cine ai vrea sa faca, Bucurestiul? Ei bine Bucurestiul n-a facut nimic in Mamaia si Constanta, doar colecteaza banii care se duc apoi in ardeal. Acest proiect este bine venit.

Răspuns la: OPRIȚI-L PE MAZĂRE
Adăugat de : un curios, 8 noiembrie 2013
a cui este MAMAIA și de ce face băiatul ăsta ce vrea el acolo? Pentru bani și atât.
ionica
8 noiembrie 2013
mamaia..

Exceptional ! In sfarsit s-au hotarat sa demoleze constructiile de pe nisip,asa cum se vede in proiectul prezentat (daca nu-i cacealma ). De-i adevarat, Mamaia va reintra in randul statiunilor de top ale Europei.Cat mai multe baruri ,dar nu "beach"....

gogu
8 noiembrie 2013
visezi frumos

ceea ce s-a prezentat este doar un proiect facut de o firma si care nu cuprinde imagini reale ale statiunii. insa de la proiect la ceea ce se va face este o diferenta ft mare. ca mai toate proiectele derulate pana acum.

Răspuns la: mamaia..
Adăugat de : ionica, 8 noiembrie 2013
Exceptional ! In sfarsit s-au hotarat sa demoleze constructiile de pe nisip,asa cum se vede in proiectul prezentat (daca nu-i cacealma ). De-i...
sindbad
8 noiembrie 2013
Usor de prostit!

Cu ce incalzeste acest proiect miile de tineri scoliti ai C-tei? Uitati-va ce joburi se gasesc in oras si imprejurimi. badigarzi, vanzatori cosmetice si alte prostii, curvasarie mascata in video-chat. Cine/Cati va/vor beneficia de aceste cheltuieli din Mamaia? O mana de mafioti infasurati in jurul nucleului puscariabil din fruntea urbei. Prostimea se va bucura, si va da din coada precum cainele la vederea osului. Parol!

sss
8 noiembrie 2013
sss

prietene , se cer si locuri de munca cu studii superioare reale , doar ca nu sunt persoane capabile de asa ceva...daca faceti toti ASE-ul ce pretentii sa aveti ? felicitari pt proiect si hai cu parcarea aia supraetajata mai repede !!!

Răspuns la: Usor de prostit!
Adăugat de : sindbad, 8 noiembrie 2013
Cu ce incalzeste acest proiect miile de tineri scoliti ai C-tei? Uitati-va ce joburi se gasesc in oras si imprejurimi. badigarzi, vanzatori cosmetice...
AFACEREA TA
8 noiembrie 2013
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Iata cum Afacerea ta cu Ciuperci devine profitabila in doar 170 de zile si iti aduce la o micro-ferma de 100 mp amenajata pe 3 nivele, 80-100 kg ciuperci/mp/an, la 7-8 lei/kg obtii un profit de 23.000euro pe an. Pentru mai multe detalii vizitati:www .cultivareaciupercilor. ro

barni
8 noiembrie 2013
droguri

imi este frica sa-mi dau numele,la piata de la scoala 3 se vand tigari de contrabanda si droguri, este un tip brunet (mai negricios la fata)bine aranjat de fel imbracat in bligi patati si geaca mai sport si cativa copiii de liceu,problema este ca si politia din navodari stie de aceasta treaba si merg mana in mana,pute-ti verifica

europeanu
8 noiembrie 2013
pentru lingai

Ma intreb oare cat va da hotul de mazare ca sa-l umpleti de bale in halul asta ? Mai mult ca sigur postati ori din primarie ori din curtea cugetului...

constantean
8 noiembrie 2013
du-te...

Esti retardat, ai puroi in loc de creier. Tu habar nu ai de economia Constantei. Tu nu esti scolit, se vede bah cocalarule.

Răspuns la: Usor de prostit!
Adăugat de : sindbad, 8 noiembrie 2013
Cu ce incalzeste acest proiect miile de tineri scoliti ai C-tei? Uitati-va ce joburi se gasesc in oras si imprejurimi. badigarzi, vanzatori cosmetice...
44 comentarii. Pagina 1 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 ...5 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.0544 secunde