Cum îi stimulează statul pe patronii care fac angajări

326
2
Cum îi stimulează statul pe patronii care fac angajări - bursalocurilordemunca5-1379081459.jpg

Articole de la același autor

Șomajul se menține încă la cote alarmante la noi în țară. În condițiile în care locurile de muncă sunt, deocamdată, destul de puține, statul caută tot felul de soluții pentru a-i determina pe patroni și pe administratorii companiilor și firmelor să facă angajări. 

Începând din această toamnă, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți cu studii liceale, postliceale sau superioare pot primi facilități din partea statului. Mai precis, reglementări noi în ce privește contribuțiile sociale vor intra în vigoare spre finele lunii octombrie.

Este vorba despre Legea nr. 250/2013 care modifică și completează Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și pentru modificare Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale. Astfel, angajatorii pot beneficia de stimulente financiare în situația în care angajează în muncă absolvenți, șomeri peste 45 de ani sau șomeri părinți, unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri care în termen de cinci ani de la data angajării îndeplinesc condițiile legale de pensionare, elevi și studenți pe perioada vacanțelor, ucenici, persoane cu handicap și tineri cu risc de marginalizare socială.

Contract de solidaritate

Alte prevederi noi ce vor intra în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării Legii nr. 250/2013, adică din 22 octombrie 2013, se referă și la promovarea participării pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială, ce se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, respectiv de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă. Acestea pot face acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, activități de informare și promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor, dar și subvenționarea locului de muncă.

"Contractul de solidaritate prevăzut se încheie între Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și tânăr pe o durată de până la trei ani, dar nu mai puțin de un an, în condițiile în care, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani", explică reprezentanții ANOFM.

Se întorc banii pentru fiecare angajat

De asemenea, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiți angajatori de inserție, beneficiază, lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la muncă, până la expirarea contractului de solidaritate.

"Persoanele care doresc mai multe informații despre aceste facilități le pot afla contactând reprezentanții AJOFM sau la adresa www.anofm.ro/contacteaza-ne", mai anunță biroul de presă al ANOFM.

Comentează știrea

honda cbr 600 fairing kit
2 iunie 2014
honda cbr 600 fairing kit

The is likely to get a new subframe, that will help in making more room for a passenger and hard bags. A larger fairing with the requisite beak will be found at the front end. The bike is expected to come with variable ride modes, traction control, ABS, and optional Dynamic Damping Control electronic suspension. As can be made out, the bike looks almost production ready, and could be unveiled around the last quarter of this year, as a 2015 model. honda cbr 600 fairing kit http://hondacbr600fairings.tripod.com

EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Vineri, 06 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Sfaturi pentru a-ți păstra jobul
Miercuri, 04 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Sfaturi pentru a fi un coleg bun
Miercuri, 04 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Când riști să-ți pierzi jobul
Pagina a fost generata in 0.3421 secunde