GALERIE FOTO / Cum a lăsat Dorel jumătate de Constanța fără apă

1019
1

Articole de la același autor

r O firmă care construiește o benzinărie a spart magistrala RAJA și a lăsat fără apă aproape jumătate din Constanța r Peste 5.000 de metri cubi de apă au curs în van și au inundat toată zona 


Seara de marți, 22 octombrie, a fost una cu ghinion pentru o mare parte a constănțenilor. Toată zona de sud a municipiului Constanța a rămas fără apă rece după ce magistrala care alimenta șapte cartiere a fost spartă de muncitorii unei firme. Mai bine de 12 ore, mii de constănțeni nu au avut apă la robinete. Mii de metri cubi de apă au curs în van pe șosea și au inundat toată zona sensului giratoriu de la baza podului IPMC.


Societatea care a produs avaria construiește o benzinărie și nu avea aviz de la RAJA pentru a săpa pe terenul respectiv. Mai mult decât atât, atât reprezentanții firmei care realizează lucrările, S.C. Transoptic Baurom S.R.L., cât și cei ai firmei beneficiare, S.C. Tiragram S.R.L., semnaseră, pe 2 octombrie 2013, un proces verbal prin care se angajau să protejeze conductele pe cheltuiala proprie și se declarau "direct responsabili de orice avarie și daună ce s-ar produce". Acum sunt buni de plată și factura cu pierderile se pare că va depăși 800.000 lei.


În luna iunie a acestui an, societatea a cerut un aviz de principiu de la S.C. RAJA S.A., aviz prin care i s-a adus la cunoștință faptul că în zonă se află pozată magistrala de alimentare, iar pentru obținerea avizului necesar demarării lucrărilor este nevoie de realizarea unui proiect și de execuția lucrărilor de protecție a conductei. Mai mult, firma avea obligația ca, după realizarea acestor lucrări, să vină cu proiectul viitoarei construcții - stația Peco, refăcut în conformitate cu cerințele RAJA pentru a obține avizul pentru construire.


Nu aveau aviz și au ignorat toate avertismentele RAJA
"Reprezentanții firmei constructoare nu au ținut cont de nimic și la începutul acestei luni au demarat lucrările. Pe data de 2 octombrie 2013, la fața locului s-a deplasat o echipă RAJA formată din juriști și reprezentanți ai Departamentului tehnic, care a încheiat o notă de constatare semnată și de către firma respectivă, dar și de constructorul lucrărilor, prin care aceștia își luau angajamentul că vor stopa lucrările, vor asigura realizarea protecției pentru magistrală și vor depune toate actele pentru obți-nerea avizului necesar pentru a intra în legalitate. În data de 8 octombrie 2013, pentru că firma a continuat lucrările și nu a respectat nota de constatare, S.C. RAJA S.A. a trimis către societate o notificare prin executor judecătoresc de stopare a lucrărilor. În plus, pe data de 9 octombrie s-a transmis și către Inspectoratul în Construcții o notificare prin care solicitam să se ia măsurile legale necesare pentru întreruperea lucrărilor", explică purtătorul de cuvânt al S.C. RAJA S.A., Irina Oprea.
Cu toate acestea, firma a continuat lucrările și, marți seară, a avariat magistrala, lăsând fără apă o mare parte a municipiului Constanța. Peste 5.000 de metri cubi de apă au curs în van, pe șosea, timp de două ore, până a fost oprită complet pe conducta respectivă. Apa a inundat groapa săpată de constructori, a scos din pământ bazinele de plastic în care urma să fie depozitat combustibilul din viitoarea benzinărie, după care s-a revărsat pe șosea, inundând toată intersecția, dar și curțile agenților economici din zonă.


Pierderi de peste 800.000 lei

Echipele RAJA au lucrat toată noaptea și miercuri dimineață au reușit să dea drumul la apă în cartierele Medeea, CET și Anda. Ulterior, spre după-amiază, au putut să refacă și conducta principală și s-a reluat furnizarea apei și în celelalte zone afectate.

"Magistrala de apă a fost efectuată pe o porțiune de aproximativ 20 de metri lungime. În ciuda tuturor somațiilor noastre, Tiragram și cealaltă firmă nu au oprit lucrările. Estimăm pierderile la aproximativ opt miliarde lei vechi, dar în zilele următoare vom face o expertiză și devizul general va reflecta toate cheltuielile și apa risipită. Timp de două ore noi am pompat apă în van. Prin această magistrală curg peste 2.000 de metri cubi de apă pe oră. Peste 5.400 de metri cubi de apă s-au pierdut pe stradă. Le vom acționa în judecată pe cele două firme pentru recuperarea prejudiciului", a precizat directorul general adjunct al RAJA, Aurel Presură.  


Comentează știrea

noni
24 octombrie 2013
?

Si cine plateste distractia ? Apa, reparatiile, pagubele provocate de inundatie, etc...banuiesc ca tot noi...!!??

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4837 secunde