Constănțeni revoltați! "Cât mai stăm cu gropile în fața curții? Sunt un real pericol"

728

Articole de la același autor

Constănțenii din cartierul Tomis Nord, mai exact din zona fostului CAP Anadalchioi, trăiesc un adevărat calvar. Demarate cu tam-tam în campania electorală, lucrările de reabilitare a străzilor se desfășoară în ritm de… melc. Din ăla puturos!

Un exemplu este strada Voievozilor, care nu a arătat niciodată în halul în care arată acum. Lucrările au demarat, în primăvară, chiar în forță. Deh, era campania electorală, iar "brigăzile de teren", galbene și roșii, nu au ratat ocazia de a bate la porțile locuitorilor, întrecându-se care mai de care în promisiuni. "Până în septembrie, strada va fi asfaltată!" dădeau asigurări agenții electorali. Nu au precizat însă care septembrie. 2018? 2025?

Săpăturile au început, strada a fost făcută praf, și urma de piatră care mai exista s-a evaporat. Treptat, s-au evaporat și muncitorii. Au revenit când și când. În urmă cu vreo 10 zile, au venit și au râcâit din nou pământul. "Rezolvăm internetul, tragem cablu de fibră optică", a venit explicația. Au făcut din nou cratere, apoi au dispărut. "Ar fi plecat la alte lucrări, în Palazu", spun locuitorii din zonă. "Și noi ce facem acum, cât mai stăm cu gropile în fața curții?" se întreabă oamenii, revoltați pe bună dreptate.

XXX

Echipa "Cuget Liber" trimisă la fața locului a consemnat o realitate nedemnă de un oraș european. Gropile adânci sunt un real pericol pentru copiii din cartier, iar traficul rutier se desfășoară cu foarte mare greutate. Praful se ridică instantaneu, la trecerea oricărui vehicul, indiferent de tonaj, și Doamne ferește să fie nevoie de vreo mașină de pompieri prin zonă!

Oare nimeni din Primăria Constanța nu-i supraveghează pe acești lucrători, nu mai există responsabili și termene? Șantierele sunt sat fără câini? Se pare că da! 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4379 secunde