Computere speciale pentru nevăzătorii din Constanța

261
Computere speciale pentru nevăzătorii din Constanța - calculatoarenevazatori3-1449255001.jpg

Articole de la același autor

Opt computere speciale pentru nevăzători au ajuns, zilele trecute, la Constanța. Acestea au fost oferite persoanelor membre ale Asociației Nevăză-torilor Constanța, pentru a le ușura traiul.

Donația a fost făcută de Lions Club Constanța, în cadrul proiectului național "BatPro - Calculator pentru nevăzători", inițiat de Fundația Orange.

Proiectul "BatPro - Calculator pentru nevăzători" se desfășoară pe durata unui an, iar beneficiarii săi sunt persoane cu deficiențe de vedere care vor primi gratuit câte un calculator cu programul BatPro instalat. Lions Club Constanța a reușit, cu ajutorul mai multor parteneri, să ofere un număr de zece calculatoare Asociației Nevăzătorilor Constanța - Tulcea. Opt au rămas astfel la Constanța și două au fost duse la Tulcea.

Computerele au instalat programul BatPro, o aplicație informatică destinată persoanelor cu deficiențe de vedere, care nu sunt familiarizate cu folosirea calculatorului. Aplicația creată în cadrul BatPro va permite utilizatorului ca, folosind doar patru taste, sus, jos, stânga, dreapta, să parcurgă un meniu din care va putea ale-ge diverse opțiuni ce îi vor da acces la o colecție de mii de cărți audio, știri de pe website-urile mai multor ziare, informații disponibile pe Internet, posturi de radio online, etc. Apoi, cu ajutorul unui program interactiv dezvoltat special pentru nevăzători, aceștia vor putea învăța tastele și utilizarea tastaturii.

"Este un program special pentru persoanele cu defecte de vedere care capătă astfel acces la presa scrisă, informații meteo, toate cu sinteză vocală. Este într-adevăr un mare ajutor pentru ei. Un calculator a rămas la asociație, iar restul au fost date beneficiarilor. Nevăzătorii se pot familiariza cu ele și, pe parcurs, vor cere și le vom da și lor, mai ales că programul se va derula pe o perioadă de șase ani. Principala condiție pentru nevăzători să primească un astfel de calculator este să fie membru al asociației și, neapărat, să aibă conexiune la internet pentru ca să-l poată utiliza", a declarat, pentru "Cuget Liber", Iulian Iova, președintele Asociației Nevăzătorilor Constanța.

Proiectul "BatPro - Calculator pentru nevăzători" este finanțat de Fundația Orange cu suma de 211.650 lei, în cadrul fondului de finanțare "Lumea prin culoare și sunet", ediția 2015.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Aprilie 2013
Stire din Cetățenești : Computerul copilului, motiv de divorț
Pagina a fost generata in 0.3882 secunde