CLIPE DE GROAZĂ PENTRU UN MUNCITOR DIN CONSTANȚA

195
CLIPE DE GROAZĂ PENTRU UN MUNCITOR DIN CONSTANȚA - ambulanta1407245339-1497876228.jpg

Articole de la același autor

În timpul efectuării lucrărilor de revizie și reparații la Stația Port 4 Constanța Sud, un angajat a deschis ușa unei celule de rezervă de la secția de bare, aflată sub tensiune, s-a produs un arc electric ce a condus la electrocutarea acestuia, lucrătorul suferind arsură gradul 2 spre 3 pe 30% din suprafața corpului. Ca urmare a evenimentului, victima a transportată și internată la SpitalulClinic Județean de Urgență pentru acordarea îngrijirilor medicale.


La acest moment, accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numite de firma la care își desfășoară activitatea muncitorul. 


După finalizarea cercetării, dosarul vor fi înaintate pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța, care îl va analiza, îl va aviza sau în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9987 secunde