Centrul de soluționare a litigiilor bancare, lup paznic la oi? Reacția CSALB: "Membrii Colegiului de Coordonare nu sunt implicați sub nicio formă în activitatea de soluționare a litigiilor"

301
Centrul de soluționare a litigiilor bancare, lup paznic la oi? Reacția CSALB:

Articole de la același autor

Consumatorii sunt sfătuiți să nu apeleze la instituția care este condusă numai de reprezentanți ai băncilor


Colegiul de Coordonare a Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB) pare că tot trage de timp pentru numirea unui reprezentant al societății civile care să facă parte din conducere. Potrivit reprezentanților Asociației pentru Protecția Consumatorilor, Infocons, sunt invocate în permanență diferite probleme privind desemnarea reprezentantului societății civile, ceea ce scade credibilitatea centrului de soluționare a litigiilor. 


"Pe măsură ce decizia se tergiversează, neîncrederea consumatorilor se confirmă, întărind suspiciunile asupra funcționalității acestui organism, despre care considerăm că nu este în conformitate cu prevederile legislației naționale și europene, societatea civilă nefiind reprezentată în acesta", explică Sorin Mierlea, președintele Infocons. 


Potrivit acestuia, CSALB este finanțat sută la sută de către instituțiile financiar bancare, iar în conducere se află un reprezentant al Băncii Naționale a României, având calitatea de președinte, un reprezen-tant independent care și-a desfășurat activitatea în cadrul unei instituții financiar bancare, recomandat de către reprezentantul Băncii Naționale a României, și un reprezentant al Asociației Române a Băncilor. 


"În acest context, organismul respectiv nu mai reprezintă sub nicio formă interesele consumatorilor. Astfel, nu recomandăm consumatorilor să apeleze la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar până la remedierea situației actuale", mai spune președintele Infocons. 




În replică, Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar precizează:


"• așteptăm în continuare rezolvarea situației din partea reprezentanților consumatorilor, așa cum în nenumărate rânduri am solicitat;
• este important să reamintim că:
o membrii Colegiului de Coordonare nu sunt implicați sub nicio formă în activitatea de soluționare a litigiilor, aceasta fiind prerogativa exclusivă a conciliatorilor;
o consumatorii pot accesa în mod gratuit serviciile CSALB, timpul de rezolvare a cerințelor acestora fiind, în medie, de 30 – 40 zile (în comparație cu timpul de ani de zile, consumat în procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată);
o activitatea efectivă de soluționare a litigiilor nu este influențată de absența, pentru moment, din structura Colegiului, a reprezentantului consumatorilor.


Referitor la procesul de desemnare a reprezentantului asociațiilor de consumatori în structura Colegiului de Coordonare al CSALB, arătăm următoarele:


• CSALB nu este abilitat să se implice în procesul de desemnare a reprezentanților în Colegiul de Coordonare, nominalizarea fiind prerogativa exclusivă a entităților ce fac aceste numiri/alegeri, conform prevederilor OG nr. 38/2015, CSALB neputând acționa în afara limitelor și competențelor stabilite în mod expres de ordonanța anteprecizată;
• Astfel, în cuprinsul prevederilor art. 22 din OG nr. 38/2015 aplicabile CSALB, se stipulează în mod expres la alin. (1) lit. d) că asociațiile de consumatori care îndeplinesc condițiile prevăzute în art. 32 sau în art. 33 din OG nr. 21/1992, republicată, cu modificările ulterioare, desemnează un reprezentant în Colegiul de coordonare al CSALB. Dacă s-ar accepta ideea că CSALB poate să aleagă un reprezentant în locul asociațiilor de consumatori, ar rezulta, implicit, că CSALB ar putea să se subroge și în drepturile celorlalte entități menționate la art. 22 și să decidă care sunt atât cei 4 reprezentanți ai entităților expres menționate de OG nr. 38/2015, cât și membrul independent, lăsând fără substanță această prevedere legală.
• În consecință, apreciem că alegerea reprezentantului asociațiilor de consumatori este, în egală măsură, atât dreptul, cât și datoria acestor asociații, nefiind posibil ca altcineva să îndeplinească acest atribut esențial al asociațiilor de consumatori sau să le știrbească în vreun fel independența.


Nu în ultimul rând, dincolo de abilitarea legală, este imposibil de imaginat ingerința CSALB într-o dispută dintre reprezentanții asociațiilor de consumatori, în condițiile în care:
 singurele diferende care intră în competența CSALB sunt cele derivate din raporturile comerciale dintre consumatori și comercianții din sistemul financiar – bancar;
 pentru a asigura reprezentarea consumatorilor într-o entitate care are ca scop legal soluționarea alternativă a litigiilor, se presupune că asociațiile de consumatori pot identifica singure o soluție de coagulare a opiniilor în favoarea unui singur reprezentant;
 funcționează prezumția legală că toate entitățile implicate, potrivit legii, în bunul mers al CSALB, concură la optimizarea proceselor de management al litigiilor promovate de consumatori, fără a deturna menirea Centrului către o dispută ce nu intră și nu are cum să intre în competența sa stabilită prin lege și fără a denigra în mod absolut nejustificat activitatea acestui Centru."


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3127 secunde