Centre de Informare Turistică, pe fonduri UE, la Mangalia

147
Centre  de Informare Turistică,  pe fonduri UE,  la Mangalia - centredeinformare-1437410195.jpg

Articole de la același autor

Primăria Municipiului Mangalia organizează astăzi, începând cu ora 11, la Clubul Nautic Callatis, evenimentele de lansare a proiectelor cu finanțare europeană privind construcția unor Centre de Informare Turistică în stațiunile Saturn, Jupiter și Neptun-Olimp. Proiectele sunt realizate în cadrul POR 2007-2013, Axa Prioritară 5: "Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului". Valoarea totală a celor trei proiecte este de aproximativ 330.000 de euro, data finalizării lucrărilor fiind 31 de-cembrie, anul curent. Obiectivul proiectului vizează creșterea gradului de informare a turiștilor, prin crearea unei rețele informatice, care va cuprinde o bază de date cu toate obiectivele turistice din zonă.

De asemenea, se vor putea efectua schimburi de date cu tur-operatorii, cu scopul unei cât mai bune informări a turiștilor, despre stațiunile din sudul litoralului. Beneficiarul proiectului este Municipiul Mangalia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7485 secunde