Ce soluții a găsit RADET ca să-i păstreze pe constănțeni în sistem. "Contorizarea se va face la ușă"

6455
13
Ce soluții a găsit RADET ca să-i păstreze pe constănțeni în sistem.

Articole de la același autor

Primăria s-a oferit să suporte o mare parte din cheltuieli


Oficial, peste 4.000 de gospodării din municipiul Constanța au renunțat în 2015, la sistemul centralizat de încălzire. Neoficial, mai sunt câteva sute care s-au debranșat ilegal. Valul de debranșări a venit după ce prețul gigacaloriei pentru iarna trecută nu a fost subvenționat decât pentru o mică parte din constăn-țeni, cei care s-au încadrat condițiilor de venit și de proprietăți. Tactica primarului de atunci, Radu Mazăre, a atras o avalanșă de debranșări de la RADET. Iarna aceasta, Consiliul Local, la propunerea primarului interimar Decebal Făgădău, a decis subvenționarea unitară pentru întreaga populație, însă mulți constănțeni se pregătesc deja pentru a se debranșa.


În aproape al doisprezecelea ceas, RADET pare să fi găsit o soluție de a-i ține pe constănțeni în sistem. Conducerea regiei a gândit refacerea rețelei de distribuție pentru blocuri astfel încât fiecare abonat să plătească numai cât consumă. Mai mult decât atât, nu vor mai exista probleme la apă caldă și nu va mai trebui să așteptăm minute în șir până când aceasta va curge la temperatura dorită. Dacă se dovedește aplicabil, sistemul ar putea revoluționa încălzirea în Constanța și directorul general al RADET, Liviu Popa, trage speranțe că va atrage chiar rebranșarea celor plecați din rețea.


"Am făcut proiecte pentru distribuția pe orizontală, cu contorizare la ușă. Fiecare abonat consumă astfel cât are nevoie, fără să depindă de vecini. În plus, are posibilitatea să-și facă un contract individual. Astfel, vor fi dezafectate coloanele verticale din apartamente, care sunt și inestetice și veți avea independență totală", a explicat Liviu Popa.


Potrivit acestuia, toată instalația va fi realizată pe casa scării și în felul acesta se va asigura și recircularea apei, asigurându-se temperatură adecvată pentru apă caldă aproape instantaneu. "Din punct de vedere tehnic, acest lucru este posibil, cu contorizare la ușă. Din punct de vedere financiar, costurile nu sunt foarte mari. În plus, primarul Făgădău s-a declarat interesat ca autoritățile locale să finanțeze costurile refacerii instalației până la ușă. Astfel, Primăria devine proprietarul coloanelor de distribuție. Programul devine realizabil. Costurile pe apartament cad însă în sarcina proprietarilor. Însă și aici avem o propunere, existând posibilitatea achitării eșalonate. Din primele calcule, costul per apartament este destul de mic, pentru că nu se modifică foarte mult instalația în interior, ci mai mult în afară. Pentru un apartament cu două camere, de exemplu, unde există șapte calorifere, efortul financiar al consumatorului ajun-ge undeva la 300 de lei", a completat directorul RADET.


"Debranșații vor vrea să se mute înapoi la RADET!"


Sistemul respectiv există deja în blocurile noi din Baba Novac și se pare că funcționează bine. Liviu Popa consideră că se va putea aplica cu succes mai ales în blocurile unde există moduri mixte de încălzire, adică și cu debranșați, cu centrale termice, și cu calorifere alimentate de RADET. "Este foarte avantajos atât pentru cei care rămân în sistem, cât și pentru cei care au ieșit, pentru că dispare cota comună. De fapt, proprietarii care au deja centrale termice se vor muta înapoi la RADET atunci când vor vedea că vecinii lor plătesc mai puțin. În plus, există posibilitatea racordării și funcționării în paralel, atât cu centrală termică, cât și cu sistem centralizat", a mai spus șeful RADET. Conform declarațiilor sale, nu este necesară autorizație de construcție pentru realizarea acestor modificări.


Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
luci
29 februarie 2016
...

Abia am scăpat de voi. Si voi credeti ca ma mai întorc? In maxim 5 ani nu mai existati.si asta cum ca primăria suporta nu este alceva decât campanie elecorala ieftina si aruncata in ochii constanteanului disperat de hotiile din tara asta.

Andrei
29 februarie 2016
Kk

La blocurile noi poate fi o solutie, dar toti isi pun centrale. Si nici la baba novac nu e rentabil daca platesti gigacal la pret de cet. Adica ai centrala in bloc pe gaz, nici o pierdere de caldura si totusi platesti ca si cum iti vine apa de la cet. Pai ce afacere e asta? E o furaciune primarie + cet= DNA in viitor. Nu mai faceti calcule, cet merge pe gaz de 10ani si ne da lectii de moralitate la fraieri.

vase
29 februarie 2016
radet in faliment

Sistemul centralizat este in perfuzii din mai multe motive. Este un sistem care a fost calculat sa aibă multi abonați. Pierderile cat timp se împart la multi sunt relativ mici ca suma. De la un număr de debranșări, sa zicem 50%, sistemul se va prăbuși accelerat. Radet a încercat sa treacă pe gaz anumite puncte termice. Acest gen de centrale sunt sensibile la felul cum sunt exploatate. Aceste centrale nu permit funcționarea cu apa netratata chimic, mai ales dacă ai pierderi in rețea. Daca nu sunt respectate condițiile de exploatare, devin foarte costisitoare. Cat timp in Constanta nu au fost gaze, a fost bine pentru Radet. Trece-ți pe centrale de apartament pentru ca merită.

Pintea
29 februarie 2016
Dar de pret nu spuneti nimic

Gigacaloria octombrie 2015 = 383.2 lei;februarie 2016=411 lei scumpire 27.8 lei. Toate maririle de salarii care se vor face vor duce la scumpirea continua a gigacaloriei. In catva ani va ajunge sigur la 1000 lei . Prin plata facturilor uriase noi tinem in spinare o gramada de angajati de la cet si radet- Prin montarea unei centrale de apartament pe gaze eu nu voi mai hrani toti birocratii care primesc salarii grase doar pentru faptul ca intocmesc niste hartii si maresc permanent pretul caldurii. Radetul nu a reusit sa rezolve in 25 de ani sa ai apa calda instantaneu cand ai deschis robinetul dar vrea sa cred ca situatia se va schimba . Efortul financiar de 300 lei al consumatorului este o gluma -stie directorul cat costa sa cureti un calorifer -numai cata teava si fitinguri trebuie cumparate plus manopera cred ca a vrut sa spuna ca acesta va fi pretul per calorifer. Cel mai important ar fi ca parlamentarii care chipurile ne reprezinta sa faca demersurile necesare pentru a schimba legile abuzive pentru a permite cetatenilor sa se debranseze cu usurinta de la radet . Viitorul cet +radet este sigur la fier vechi.

Chip cioplit
29 februarie 2016
Acum este tarziu.Efectul Mazare

Ati simtit nevoia sa aveti un dumnezeu(cu d mic) local ca sa va rugati la el.Ati avut ce v-ati dorit .V-ati facut un chip cioplit(nu am gasit alta rima).L-ati pus pe Mazare la icoana. Mazare v-a fost mama,Mazare v-a fost tata.Mazare v-a dat,Mazare v-a luat,pe Mazare l-ati binecuvantat.I-ati pupat mana,l-ati intampinat cu fanfara militara,ati asteptat sa va dea caldura,pachetele cu mancare,cafea,dulciuri,creioane,gipane,locuinte pentru tineri si bani de buzunar.Dumnezeul vostru v-a dat ce i-ati cerut.Dumnezeul vostru a facut legea in Constanta,el a stabilit pretul la caldura,el a numit ministri,el a impartit lumea in cetateni saraci si cetateni cu gipane.Dumnezeul vostru va parasit.Nu-i nimic.Se lucreaza la alt chip cioplit.Acum rugati-va la Fagadau sa va dea caldura "pe orizontala".Fagadau,noul dumnezeul,sa fie binecuvantat !

Radețel
29 februarie 2016
radet

Ne invârtim în jurul cozii! Adevărul e simplu. Furtul,lăcomia și manipularea ordinară sânt cauzele pentru care oamenii au ajuns să-și facă probleme existențiale dintr-un fapt mărunt,cum ne încălzim iarna. Furtul= se fură la prețul gigacaloriei în pas de defilare.Lăcomia și manipularea= oamenii sânt mințiți de tot felul de firme ce apar ca ciupercile după ploaie. Ba de montat repartitoare de costuri ( o excrocherie ordinara),ba de montat centrale de apartament (pe care nu toți locuitorii de la bloc și le pot permite datorită prețului de instalare cât și a celor viitoare) Cei ce și-au montat astfel de instalații deocamdata sânt lăsați în voia lor pentru a nu fi speriați noii pretendenți. După care se va pune șaua pe toți și va fi prea târziu când vor vedea la ce stăpân s-au băgat slugă.Iar ceea ce aberează momentan domnul director Popa este o utopie,ceva aruncat pe piață electoral. Imposibil de realizat.Ei ca sâ pună un cep de lemn la o conductă arhiruginită "lucrează" 4-5 zile,strică asfaltul,spatiile verzi,etc. Dar să ia la mână un oraș intreg,în care unii vor,alții nu vor,unii pot alții nu pot! Deci fraților,faceți prețul la gigacalorie corect,nu mai furați și mențineți astfel viabil un sistem ieftin,curat,nepoluant,nepericulos.Lăsați gargara!

Talharii de la RADET
29 februarie 2016
Apropo de cep

Toata scara noastra a trecut la incalzirea cu gaze,de la parter pana la ultimul etaj.RADET a taiat de la subsol doar doua tevi pentru incalzire si doua tevi de apa calda(tur,retur).Numai pentru afacerea asta RADET a incasat 40 miloane de lei.Cand doamna administrator de la asociatia noastra a vazut factura RADET-ului,s-a ridicat in picioare,a salutat militareste,a dus mana la piept si a virat banii fara sa comenteze.Ordinele nu se comenteaza.Eu am platit 4 milioane.Si mie-mi spune acum domnul director ca efortul financiar al consumatorului va fi undeva la 3 miloane.Si efortul Primariei care va fi.Fagadau,vezi ca o cauti cu lumanarea.

Răspuns la: radet
Adăugat de : Radețel, 29 februarie 2016
Ne invârtim în jurul cozii! Adevărul e simplu. Furtul,lăcomia și manipularea ordinară sânt cauzele pentru care oamenii au ajuns să-și facă...
Cetateanul
29 februarie 2016
Sunteti inconstienti

Daca voi credeti ca eu o sa accept sa-mi spargeti peretii ca sa modificati instalatia termica in apartament, inseamna ca sunteti inconstienti! Daca se modifica locatia coloanelor principale pe casa scarii, inseamna ca ori trag tevi prin casa pana unde am acum caloriferele, ori mut caloriferele pe alt perete. Uite asa mut eu toata mobila prin casa, sau umplu casa cu tevi. Sunteti prea destepti pentru secolul asta. Jos palaria!

florin
29 februarie 2016
ref gaze

Prima iarna in care am fost debransat de la sistemul de termoficare(la bloc). Costuri gaze noiembrie 220 ron, decembrie 210 ron, ianuarie 180 ron din care scadem costul buteliei. Vine radetul cu o oferta mai buna?

Geo
29 februarie 2016
radet

Băi ești prost? " proprietarii care au deja centrale termice se vor muta înapoi la RADET atunci când vor vedea că vecinii lor plătesc mai puțin."

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3322 secunde