Cazuri sociale pe bandă rulantă la Spitalul de Urgență

310
Cazuri sociale  pe bandă rulantă la Spitalul de Urgență - cazurisociale-1484324452.jpg

Articole de la același autor

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) a înregistrat, în ultimele 24 de ore, un număr de 266 de cazuri, dintre care 49 copii. Cei mai mulți pacienți s-au prezentat la UPU-Interne -135, din care 33 au fost internați, iar trei persoane au fost duse direct pe secția de Terapie Intensivă. Alți 46 pacienți s-au prezentat la UPU-Traumatologie, cu fracturi ale membrelor, toate cauzate de căzăturile pe gheață.

Dintre copilașii aduși de părinți la Pediatrie, doar 15 au rămas internați, ceilalți urmând să fie tratați la domiciliu. De asemenea, în Unitatea de Primire a Urgențelor au fost înregistrați 12 pacienți reprezentând cazuri sociale, trei dintre aceștia fiind duși deja la adăpost, după ce au fost supuși mai multor investigații de specialitate și s-a stabilit că starea lor de sănătate permite acest lucru. "Unul a fost internat în secția Medicală II, alți doi pacienți au părăsit UPU fără aviz, iar șase sunt încă supuși investigațiilor de specialitate", a precizat purtătorul de cuvânt al unității sanitare, Crina Kibedi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8709 secunde