CAZ REVOLTĂTOR! FETIȚĂ DE 6 LUNI, CU 3 GĂURI ÎN INIMĂ, PASATĂ DE LA UN SPITAL LA ALTUL

2960
CAZ REVOLTĂTOR! FETIȚĂ DE 6 LUNI, CU 3 GĂURI ÎN INIMĂ, PASATĂ DE LA UN SPITAL LA ALTUL - sabbagh-1502781387.jpg

Articole de la același autor

Flavia Ștefania Potorac s-a născut prematur în urmă cu jumătate de an, iar la scurt timp după naștere, cadrele medicale au depistat că micuța are o problemă la inimă, un suflu sistolic slab. Fetiței i s-au depistat mai târziu trei găuri în inimioară, iar după o operație foarte complicată și riscantă, efectuată la Spitalul Medical Park din Istanbul, Flavia este complet vindecată.

Totul a început încă din primele zile de viață, când părinții au observat că bebelușul lor nu lua în greutate și respira greu. Aceștia au plecat în Vaslui pentru a efectua un set de analize amănunțite, iar rezultatul investigațiilor medicale au scos în evidență un adevăr greu de suportat pentru părinți: frumoasa lor fetiță s-a născut cu două găuri în inimă, malformație care îi punea viața în pericol. În zilele următoare, Flavia a suferit prima criză serioasă, iar părinții au chemat ambulanța. A fost intubată imediat și trimisă în regim de urgență la un spital din Iași. Acolo au stat trei săptămâni, doctorii au recomandat schimbarea alimentației, iar bebelușul a început să ia în greutate, 400 de grame într-o lună.

Din Iași, Flavia a fost transferată la un alt spital din Târgu Mureș, iar acolo doctorii au depistat șase boli serioase ale organismului. Tot acolo a aflat de o a treia gaură în inimă și că are o singură valvă. Ulterior, li s-a recomandat să efectueze o operație pe cord, de corecție a malformațiilor și asta cât mai repede, deoarece starea de sănătate a Flaviei se agrava pe zi ce trece. Părinții au fost nevoiți să plece din Spitalul din Târgu Mureș, întrucât nu mai erau locuri, iar din cauza gravității bolii, aceștia au decis să se îndrepte către o clinică din străinătate. Apoi, ei au depus dosarul medical la mai multe clinici din Austria, Germania și Turcia, iar răspunsul a venit în câteva zile de la Spitalul Medical Park din Istanbul, unde medicii turci i-au spus că îi pot salva copila. Ca urmare, s-au urcat în primul avion spre Istanbul, iar în data de 19 iulie a fost internată la Spitalul Medical Park. După opt zile de investigații, analize amănunțite și multe emoții, fetița a fost supusă intervenției chirurgicale pe cord, operație care a durat cinci ore.

Imediat după operație, starea Flaviei s-a îmbunătățit considerabil, iar acum este în afara oricăui pericol și se poate bucura de viață.

"În România, eram pasați de la un spital la altul, iar medicii erau rezervați cu privire la sănătatea copilei mele, din cauză că operația ar fi mult prea complicată și riscantă pentru un bebeluș de doar cinci luni. Fetița respira din ce în ce mai greu, refuza să mănânce, iar la șase luni cântărea doar trei kilograme, cam cât ar trebui să cântărească un nou-născut. Când începeam să ne pierdem orice speranță, atunci am trăit un adevărat miracol. Am primit un răspuns pozitiv din Turcia, Dumnezeu ne-a pus în cale pe cei de la Asociația Salvează o inimă, care ne-au achitat operația de 8.000 de Euro, iar acum fetița mea iubită este bine! Nici nu vă puteți imagina câtă bucurie este în sufletul meu în acest moment, pentru că am trecut practic peste noapte de la depresie și deznădejde la extaz", a declarat mama Flaviei Potorac.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.783 secunde