Cât au cheltuit turiștii, pe litoral, în minivacanța de Rusalii

246
Cât au cheltuit turiștii, pe litoral,  în minivacanța de Rusalii - fotofondturisti1-1496764923.jpg
La o lună de la deschiderea oficială a sezonului estival și cu o lună înainte de debutul cu adevărat al verii turistice, operatorii economici de pe litoral au dat lovitura. 


Potrivit estimărilor Federației Patronatelor din Turismul Românesc, aceștia ar fi încasat, în minivacanța de Rusalii, în jur de trei milioane de euro - o gură de aer numai bună pentru turismul de litoral, unde, de obicei, clienții se înghesuie în iulie și august. Practic, zilele libere de 1 Iunie și Rusalii, dar și vremea bună, au adus, în stațiunile de la malul mării, mai mult de 50.000 de români.


"Peste 130.000 de turiști, dintre care 50.000 pe litoral și 45.000 în pensiuni din întreaga țară, au cheltuit în minivacanța de Rusalii aproximativ 7,5 milioane de euro. Anul acesta, românii s-au bucurat de cinci zile de vacanță datorită sărbătorii de Rusalii, care a venit în continuarea week-endului și a Zilei Copilului. Cu toate acestea, sejurul mediu în această perioadă a fost de numai trei zile. La fel ca și anul trecut, sărbătoarea Rusaliilor a reprezentat, de fapt, adevărata deschidere a sezonului estival pe litoral. În această minivacanță au sosit la mare turiști de litoral, dornici să se bucure de apă și soare, spre deosebire de minivacanța de 1 Mai, când cei mai mulți români au ajuns la mare pentru distracție, iar mulți dintre cei care au putut fi văzuți în stațiuni erau constănțeni. Chiar dacă temperaturile nu au fost exagerat de ridicate, turiștii au putut să facă plajă și să se relaxeze la malul mării", explică Mohammad Murad, președintele FPTR.


Au preferat cazarea la pensiuni


Potrivit acestuia, turiștii veniți pe litoral au cheltuit aproximativ trei milioane de euro. Cele mai aglomerate au fost structurile de cazare din nordul litoralului - Mamaia și Năvodari, dar foarte mulți turiști au ajuns și în Vama Veche. Dacă în stațiunile din sud, Saturn, Venus, Jupiter și Neptun, au fost mai mult familii cu copii, în cele din nord și în Vama Veche au venit în general tineri, atrași de distracție și petreceri.


În jur de 20.000 de români, printre care și foarte mulți constăn-țeni, au preferat însă minivacanța la munte. Din estimările FPTR, aceștia au cheltuit aproximativ 1,2 milioane de euro. La munte, cazarea a constat între 80 și 500 de lei de persoană. Cele mai căutate stațiuni au fost cele de pe Valea Prahovei. Peste 45.000 de români au preferat să meargă la pensiuni, cele din zona Bran, Moeciu, Mărginimea Sibiului fiind pe primul loc în topul solicitărilor. Pentru astfel de vacanțe, turiștii au plătit aproximativ 2,4 milioane de euro.


700.000 euro în stațiunile balneare


Stațiunile balneare au fost și ele solicitate în această perioadă. Astfel, 15.000 de români au ales să-și petreacă vacanța la băi, unde au putut beneficia de programe speciale de tratament și relaxare. La Băile Felix, trei nopți de cazare cu mic dejun, la hotel de patru stele cu spa, au costat 600 de lei. Per total, cei 15.000 de turiști au plătit pentru vacanță în stațiunile balneare aproape 700.000 euro.


De asemenea, românii care și-au dorit să se relaxeze în natură s-au orientat spre Delta Dunării. "Este vorba despre 1.500 de persoane, în special pescari pasionați și turiști dornici de inedit. În ceea ce privește tarifele în Delta Dunării, de exemplu, trei nopți de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun, costă 500 lei de persoană. Din calculele FPTR, în Deltă s-au cheltuit în această perioadă aproximativ 200.000 euro", adaugă Mohammad Murad.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4123 secunde