Cartierul Palazu Mare, locul unde se termină civilizația. "Plătim impozite mai mari decât la bloc, dar suntem nevoiți să trăim ca la bloc!"

3874
1

Articole de la același autor

Cartierul Palazu Mare din municipiul Constanța pare uitat în timp. Străzile pietruite, cu trotuare largi, pline de bălării și crăpături, contrastează cu vilele cochete, cu arhitecturi de toate felurile. Nu există peisaj urban, doar o stradă, multe buruieni, gropi. Nu sunt bănci pentru odihnă, nu există marcaj stradal, bordurile nu sunt văruite, nu sunt coșuri de gunoi, nu este nimic colorat, ci totul trist și tern. Dacă nu ai vedea opulența unora dintre case ai zice că ești într-unul din satele românești unde nu au ajuns nici fondurile europene, nici civilizația.


Asta deși oficial Palazu Mare este și a fost dintotdeauna un cartier al Constanței. E drept, unul de periferie, însă care se dezvoltă pe măsură ce oamenii fug de aglomerația din centru pentru liniștea și verdeața din zonă. Numai că, odată ajunși aici, dau piept cu neajunsurile unui cartier ignorat de autorități, în care nu ai străzi asfaltate, nu ai trotuare, nu ai unde să-ți plimbi copilul sau să-l duci să se joace.


Primăria le promite de ani de zile că se va ocupa de asfalt, că le va pune lumini pe străzi și că vor trăi, în sfârșit, în civilizație. Deocamdată, însă, totul a rămas pe hârtie, la stadiul de proiecte. Au fost asfaltate câteva străzi, dar marea parte a cartierului este încă în noroaie până în gât și se gândesc cu groază că vine toamna, încep ploile și se întorc la cizmele de cauciuc.


Furnizorii de utilități au înțeles repede potențialul zonei și au realizat rețele de apă, gaze, electricitate, ajutând la dezvoltarea cartierului, însă acum este rândul autorităților locale să repună Palazu Mare pe harta Constanței.


Oamenii se plâng că numai cei care stau pe străzile principale au asfalt, însă, pe străzile lăturalnice a rămas tot piatra pusă acum zeci de ani de când s-a născut cartierul. 


"Aici se construiește într-una. Constănțenii de la bloc se mută la casă, au cumpărat teren, vor să-și facă un rost, dar ajung să le pară rău că au nimerit la țară. Pe strada Spicului, pe Gheorghe Tănăsescu, abia se poate circula. Pe aleea Platanului se termină civilizația. Este asfaltată până la un punct, după care este pământ și piatră", ne-a spus, supărat, Mihai M., un locuitor din Palazu Mare.


"Ar putea să devină un cartier foarte frumos!"


Dincolo de disconfortul de a-și rupe mașinile prin gropile străzilor, aerul devine de nerespirat, mai ales vara, când este secetă și se ridică tot praful. 


"Ne-am mutat la casă, plătim impozite mai mari decât la bloc, dar suntem nevoiți să trăim ca la bloc. Cu geamurile închise, cu copiii ținuți în curte, pentru că nu au unde să se joace, autobuzele RATC circulă rar și trebuie să circulăm cu microbuzele, în condiții jalnice. Păcat de toată zona aceasta, pentru că ar putea să devină un cartier foarte frumos. Oamenii se înțeleg, au făcut investiții, lipsește doar interesul primăriei de a ne oferi condiții de trai demne de un oraș precum
Constanța", ni s-a plâns și Alina C.


Proiecte multe, străzi făcute puține


Primăria Constanța este la curent cu situația din Palazu Mare și intenționează să refacă toată trama stradală, însă procedurile sunt stufoase și de durată. În ultimii ani, au fost lansate mai multe proiecte de reabilitare. Unele străzi au fost deja cuprinse în proiectul cu finanțare europeană, pentru reabilitarea și modernizarea iluminatului public, însă pentru altele de-abia se fac studii de fezabilitate. De altfel, primăria a demarat deja un proiect pentru construirea a șapte drumuri în cartier. Este vorba despre strada Corneliu Baba, pe sectorul de la strada Dumbrăveni la strada Ionel Teodoreanu, strada Barbu Catargi, strada Henri Coandă, strada Corneliu Coposu, strada Eugen Lovinescu, strada Ionel Teodoreanu și strada George Topârceanu. Toate cele șapte drumuri sunt situate în sud-estul cartierului, iar lucrările sunt în curs de finalizare, fiind finanțate de la bugetul local și bugetul stat.


Comentează știrea

Palazean
25 septembrie 2017
Neadevaruri

Cei care nu au asfalt nu stau in Palazu. Și-au luat teren pe câmp, în zone care erau cândva agricole. Toate străzile din Palazu de altădată sunt asfaltate și au canalizare.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6675 secunde