Carne de miel CU BLANĂ, găsită într-un lanț de magazine

190
2
Carne de miel CU BLANĂ, găsită într-un lanț de magazine - mieipietebrasov-1397910610.jpg

Articole de la același autor

Carne de miel cu urme de fecale și de blană a fost găsită într-un lanț de magazine din țară, de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în prezent acesta fiind retrasă de la comercializare, informează autoritatea.

ANPC a desfășurat, sâmbătă, un control în toate magazinele din țara ale unui operator economic privind respectarea prevederilor legale la produse din carne de miel, în urma reclamației unui cetățean.

Inspectorii ANPC au găsit în acest lanț de magazine carne cu modificări organoleptice (miros, culoare), cu urme de fecale, păr și blană și cu miros nespecific de produs alterat. Producătorul a furnizat produsul doar respectivului lanț de magazine, au mai constatat aceștia.

Astfel, a fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare a peste 2,2 tone de carne de miel și aplicate amenzi de 326.000 de lei. Totodată operatorul economic a retras voluntar de la vânzare 613 kilograme de carne.

Controlul s-a făcut și la producător, unde nu au fost găsite produse din acest lot.



Comentează știrea

Danâlețul reshapat
19 aprilie 2014
Vai, vai..

Si binenteles ca "lantul de magazine" e o fantoma-de nu-i da numele !!!

Un fost client
20 aprilie 2014
Superoferta 30 lei kg

Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor au amendat un operator economic cu suma de 326.000 de lei, dupa ce, in urma unui control efectuat in magazinele din tara ale acestuia, au gasit carne de miel cu urme de fecale, par si blana. Ulterior anuntului ANPC, s-a descoperit ca era vorba de Lidl-din "Daily Bussines"

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4068 secunde