Care este rolul asistenților sociali la nivel comunitar

1101
Care este rolul asistenților sociali la nivel comunitar - asistentisociali-1506261260.jpg

Articole de la același autor

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, Sucursala Teritorială Constanța, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județul Constanța, Consiliul Județean Constanța, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța și Primăria Comunei Cumpăna, organizează conferința cu titlul "Importanța parteneriatului public – privat și rolul asistentului social, în furnizarea și dezvoltarea serviciilor sociale la nivel comunitar".


Evenimentul se desfășoară în cadrul campaniei "România se ridică în picioare pentru asistența socială", derulată la nivel național de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, urmărindu-se astfel: promovarea și valorizarea profesiei de asistent social la nivel județean; conștientizarea cu privire la importanța rolulului pe care îl are asistentul social; crearea unui parteneriat sustenabil pe termen lung cu implicarea actorilor județeni și locali din domeniul serviciilor de asistență socială.


La eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor publice județene, ai administrației publice locale, reprezentanți ai ONG-urilor ce activează în domeniu, precum și asistenți sociali, membri ai Colegiului Național al Asistenților Sociali din România.


Conferința se va desfășura luni, 25 septembrie, începând cu ora 12.00, în cadrul Centrului Multifuncțional de Asistență Socio-Medicală din comuna Cumpăna.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5667 secunde