Bătrâni și nerăbdători! Îmbulzeală și cozi pentru biletele de tratament

319

Articole de la același autor

Reprezentanții Casei Județene de Pensii (CJP) nu știu cu exactitate, în acest moment, când vor intra în posesia primei serii de bilete de odihnă și tratament din acest an. Singurul lucru cert este că acestea sunt la mare căutare.

"Din data de 31 ianuarie și până acum, am înregistrat deja 2.400 de cereri", a precizat purtătorul de cuvânt al CJP Constanța, Kristina Mutiș.

Ca în fiecare an, bătrânii s-au îmbulzit să își depună cererile, chiar dacă repartițiile pentru stațiunile preferate nu le vor veni atât de repede pe cât și-ar dori.

"Eu vreau să fac tratamentele de care am nevoie abia la vară, dar am vrut să fiu sigur că nu rămân pe dinafară și mi-am depus toate actele necesare obținerii unui astfel de bilet", ne-a declarat George Preda, un pensionar în vârstă de 73 de ani.

La fel au procedat și alți semeni de-ai săi. Mai mult decât atât, sunt bătrâni care se insta-lează în fața Casei de Pensii cu mult înainte ca instituția să fie deschisă.

"Din experiența anilor trecuți, știu că lumea vine devreme aici, așa că, pentru a fi sigură că nu mi-o ia nimeni înainte, am ajuns de la ora 7.00. Chiar dacă a trebuit să mai aștept o oră, nu m-a deranjat acest lucru", a spus, la rândul ei, Ecaterina T., o altă bătrânică.

Oricum, majoritatea optează pentru perioadele calde din an, pentru a nu suferi de frig prin camere sau pe holurile bazelor de tratament.

"Majoritatea vârstnicilor preferă să plece în stațiuni din apri-lie, când se mai încălzește vremea", a mai declarat purtătorul de cuvânt al CJP.

Ca urmare, pentru un sejur de 16 zile, în care sunt incluse tratamentul, masa și cazarea, ei vor avea de achitat jumătate din valoarea pensiei. În plus, ca să intre în posesia unui bilet de tratament, pensionarii trebuie să depună la sediul Casei Județene de Pensii un dosar care să cuprindă o cerere de acordare a biletului de tratament, o recomandare medicală pentru tratament balnear, copie după actul de identitate și acte care să ateste calitatea solicitantului.

Pentru 16 zile de sejur, pensionarii plătesc jumătate din pensie

Criteriile de selecție a cererilor au rămas aceleași ca în anii trecuți. Cele mai mari șanse pentru a obține un sejur le au cei care nu au avut un bilet în ultimii doi ani, situație pentru care beneficiarii primesc zece puncte. Toate persoanele care și-au depus până acum dosarul prin care au solicitat un astfel de bilet vor fi selectate printr-un program informatic. Apoi, cei care au fost selectați vor primi înștiințare prin poștă sau vor fi anunțați telefonic pentru a veni să ridice actele necesare. Printre stațiunile cele mai căutate se regăsesc Sângeorz Băi, Vatra Dornei, Amara, Sovata, Sărata Monteoru, Buziaș, Căciulata, Covasna, Herculane, Târgu Ocna, Lacu Sărat, Techir-ghiol etc.

Biletele alocate se pot ridica la momentul potrivit de la sediul instituției. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6075 secunde