Averse și maxime de 11 grade Celsius, astăzi, la Constanța

164
Averse și maxime de 11 grade Celsius, astăzi, la Constanța - vremea-1427729091.jpg

Articole de la același autor

Primăvara ne servește câte una rece, una caldă. După ziua caldă de ieri, începutul de săptămână ne răcorește cu ceva nori și ploi. 


Astăzi, la Constanța, cerul este înnorat și sunt așteptate averse. Vântul suflă moderat, dinspre vest, iar maxima termică abia dacă va atinge 11 grade Celsius. La noapte, se va însenina și vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 6 grade. 


Mâine, va fi din nou cald, cu valori cuprinse între 5 și 15 grade. Însă norii nu se lasă încă duși. Iar joi, vor fi din nou 11 grade pe timpul zilei și doar 3 grade noaptea, cu cer parțial înnorat. 


În restul țării, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, exceptând regiunile sudice, unde se vor încadra în limite normale. În vestul, nordul și centrul țării, înnorările se vor accentua treptat și, îndeosebi seara și noaptea, pe arii relativ extinse va ploua, iar la nivel izolat, se vor cumula 10 până la 15 litri pe metru pătrat. 


Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în est și sud-est, unde, local, vor mai fi ploi slabe și din nou noaptea, când ploile se vor semnala pe spații restrânse. La munte, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, unde și cantitățile de apă vor depăși, izolat, 15 - 20 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte, mai ales în a doua parte a intervalului, când pe crestele cele mai înalte vor depăși 80 de km pe oră. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -1 și 8 grade.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 27 Martie 2015
Stire din Social : Încep ploile la Constanța
Pagina a fost generata in 0.4031 secunde